ARAD - Poliţiştii de la punctele de trecere ale
frontierei din judeţul Arad au înregistrat un
număr de 308 de fapte ilegale în perioada 15
iunie-15 septembrie. Dintre acestea, cinci au fost
contravenţii, iar restul au fost infracţiuni.
România
Trenul internațional IRN 472 a fost implicat sâmbătă seara într-un incident în stația București Nord, lovind o persoană. Trenul operat de CFR Călători circulă pe ruta București-Arad-Curtici, după care trece în Ungaria. Acesta a plecat cu aproape două ore întârziere.
ARADON Sport local
„Galben-albastrele” n-au avut cea mai bună zi cu Oxigen București, având probleme în ambele faze.
Local
Polițiștii arădeni au pus în aplicare trei mandate de aducere, pe numele unor persoane bănuite că, acum mai bine de trei săptămâni, au furat 20 de mii de euro dintr-un apartament din Chișineu-Criș. Unul dintre presupușii autori este de negăsit.
România
Românii nu vor plăti taxe înzecite şi nici nu li se va dubla impozitul pentru balcoanele închise, a anunţat, sâmbătă, ministrul Dezvoltării, Alexandru Stoica, care a subliniat că scopul statului trebuie să fie acela de a-i ajuta pe oameni să-şi pună actele în ordine, nu de „a-i vâna” cu amenzi.
Mapamond
Un număr record de 47,9 milioane de americani și-a exprimat deja votul în cadrul alegerilor de la jumătatea mandatului din SUA, informează AFP, care notează că se observă o creștere semnificativă a prezenței la urne în mai multe state-cheie, iar printre cei care au votat deja, numărul alegătorilor democrați este mai mare decât cel al republicanilor, potrivit unor date publicate vineri.
Local
Teatrul Clasic „Ioan Slavici” propune publicului un program divers, cu spectacole de teatru, o premieră și o serie de spectacole de poezie și muzică.
Mapamond
Conflictul politic din Polonia a escaladat după ce cinci judecători numiți de actuala majoritate parlamentară au decis suspendarea președintelui Curții Constituționale, Bogdan Święczkowski, și a adjunctului său, considerați apropiați de fostul partid de guvernământ PiS. Ambasadorii Poloniei la București și Beijing și-au anunțat sâmbătă demisia.