aradon.ro Web analytics

ARAD. La câteva ore de la intrarea oficială în carantină a comunelor Seleuş şi Gurahonţ şi la câteva ore distanţă de haos în trafic, autorităţile din Arad au decis să anunţe faptul că circulaţia va fi restricţionată în localităţile carantinate.

Local

Evenimentele săptămânii la Teatrul de Vară
Teatrul de Vară al Centrului Cultural Județean Arad continuă să găzduiască evenimentele instituțiilor culturale din municipiu. Săptămână aceasta vor avea loc patru spectacole.

Local

12 sirieni au încercat să treacă ilegal din România în Ungaria
Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Vărşand au depistat 12 adulți, toți bărbați, și trei minori, din Siria, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

Local

„Ne implicăm pentru că vrem să ne decidem viitorul!”
La 28 de ani, medicul rezident Alexandra Brădicean-Ursa crede în implicarea politică a tinerilor și în dezvoltarea Aradului pentru generațilie viitoare. 1

Local

Viața în pandemie, pe strada Mărului
Strada Mărului, infama zonă a Aradului uitată de toată lumea. O mică fereastră spre viețile celor care trăiesc pe mormanele de gunoaie. A celor pentru care distanțarea socială e un mod de viață de-o viață și COVID-ul e o problemă la fel de mare, sau la fel precum țânțarii. Bată-i vina! 6

UT Arad

Balint, dezamăgit că va debuta în alt oraș
Antrenorul UTA-ei e supărat că stadionul nu e gata. Visul său s-a spulberat.  „UTA este un nume important în fotbalul românesc, UTA este o echipă cu identitate, iar o astfel de echipă să meargă să joace meciurile de acasă în alt oraș este extrem de supărător și deranjant” 6

UT Arad

UTA l-a prezentat pe Vlad Morar
Ultima achiziție e fostul jucător al lui FC Voluntari. „Ce m-a făcut să vin la Arad? În primul rând, acești minunați suporteri, pe care știu că îi are UTA”.

Local

Impact fatal la Felnac, între un autoturism și o motocicletă
Accident rutier, duminică după masa, în localitatea Felnac. În urma impactului dintre motocicletă și mașină, aceasta din urma a luat foc. 17

Local

Aradul sub invazia „tigrilor”. Insectele îi terorizează pe arădeni
Invazia insectelor denumite „tigrul platanului” devine o teroare pentru tot mai mulți arădeni. Indiferent de cartier, micile insecte s-au înmulțit extrem de rapid și au devenit un pericol. 7

Local

O echipă de arădeni au inițiat o platformă de cursuri online
În colaborare cu organizații din Italia, Spania și Marea Britanie, o echipă din Arad a inițiat o platformă de cursuri online.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.