Cele 30 de mii de teste procesate au scos la iveală încă 6.460 de cazuri de infecție cu SARS-CoV2. În total sunt 545.567 confirmate până în prezent. 443.168 de persoane au fost declarate vindecate – 8.489 în ultimele 24 de ore, în timp ce 13.116 și-au pierdut viața – 168 de decese fiind declarate în ultimele 24 de ore.
Local
Un polițist din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș a fost găsit împușcat în cap, în localitatea arădeană Secusigiu. Acesta și-a pus capăt zilelor.
România
Premierul Robert Fico a cerut, vineri, sprijinul României pentru candidatura Slovaciei la un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU pentru perioada 2027-2028.
1
Local
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, au pus în aplicare două mandate de percheziție, în județul Arad.
1
România
Premierul Slovaciei, Robert Fico, a fost primit vineri la Palatul Victoria de prim-ministrul Ilie Bolojan, în cadrul unui ceremonial cu onoruri militare și intonarea imnurilor Republicii Slovace și României.