INEU. Locuitorii oraşului Ineu, dar şi persoanele din localităţile din apropiere, născute în judetul Arad, pot obţine certificatul de cazier judiciar, fără a mai fi nevoite să se deplaseze în municipiu, de la noul ghişeu.
Consiliul Județean Arad va găzdui joi, 5 noiembrie, o dezbatere cu o temă foarte importantă și, mai ales, de actualitate: siguranța digitală.
Antrenorul echipei UTA se bucură de mesajul transmis de suporteri și îi așteaptă în număr cât mai mare la jocul cu Petrolul Ploiești.
Poliția Română anunță percheziţii în patru judeţe şi în Bucureşti, într-un dosar privind promovarea simbolurilor fasciste şi legionare.
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a acordat înaltul titlu academic de Doctor Honoris Causa unei personalități deosebite, cu o carieră științifică prodigioasă desfășurată în Franța și România.
Turiștii care ajung la Peștera Liliecilor din stațiunea Moneasa se pot bucura de o nouă atracție. La intrarea în peșteră a fost amenajată o platformă de belvedere, de unde vizitatorii pot admira stațiunea de la înălțime.
Un film despre responsabilitate, dreptate și pericolele dictaturilor, vineri seara, de la ora 19.00.