ARAD.Partidul Noua Republică îşi manifestă "profunda îngrijorare" cu privire la demersurile premierului Victor Ponta pentru alcătuirea unui nou Guvern şi asupra evoluţiei viitoare a acestuia.
Începând cu 1 septembrie 2013 (dată care coincide cu începutul unui nou an bisericesc), în urma unor frământari interne cunoscute de către comunitatea ecleziastică şi de marea majoritate a clericilor ortodocşi arădeni, aproape întreaga conducere a Permanenţei Arhiepiscopiei Aradului a fost înlocuită.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
Local
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.
Advertorial
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.
Local
Compania de Apă a început lucrările de reabilitare a canalizării pe strada Păstorului, din municipiu.
Local
IPJ Arad anunță că au fost luate o serie de măsuri pentru prevenirea evenimentelor rutiere pe perioada iernii.
Local
Iarna nu e doar despre frig! Descoperă cum activitățile sezoniere stimulează dezvoltarea fizică, cognitivă și emoțională a celor mici.