Cei care și-au propus să iasă din sistemul centralizat de încălzire în mod legal pot începe din această lună demersurile.
ARAD. Iubitorii sportului cu mingea la coş din oraşul nostru se (re)întâlnesc miercuri, ora 12, la Sala Sporturilor, cu favoritele. Monica Brosovszky şi coechipierele ei dau piept cu Sportul Studenţesc, un adversar imprevizibil, cu fluctuaţii de formă sportivă în acest sezon, dovadă poziţia din clasamentul Ligii Naţionale, una care nu-i garantează prezenţa în play-off.
Locuitorii din Cluj au plătit în primele luni ale acestei ierni facturi mai mari la căldură faţă de 2011. O parte dintre abonaţii la sistemele de termoficare au plătit în decembrie 2012 facturi de două ori sau de trei ori mai mari faţă de noiembrie.
ARAD. Arădenii (familii sau persoane singure), care vor să depună cereri pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei, trebuie să se adreseze direct Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară (DDAC), la sediul acesteia.
ARAD. 10.751 de cereri pentru obţinerea ajutorului de încălzire a locuinţei au fost depuse la Primăria Arad, până marţi seară, când a fost termenul limită pentru depunerea dosarelor.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).