ARAD. Aproximativ 3.000 de hectare de vegetație uscată au fost incendiate fără ca autoritățile să dea vreo amendă.
ARAD. În acest sfârşit de săptămână s-a intervenit pentru preluarea a 20 de cazuri medicale (SMURD), dar şi pentru stingerea a trei incendii.
ARAD.Echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad au avut de furcă cu flăcările în ultimele 24 de ore.
ARAD. 14 incendii de vegetație uscată în ultimele 24 de ore. Acesta este ultimul bilanț al ISU Arad.
ARAD. Nu mai puțin de 18 incendii au avut loc în ultimele 24 de ore în județul nostru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 08-02-2026 sunt următoarele:
Mapamond
Prim-ministrul ungar, Viktor Orban, a etichetat Ucraina, care este atacată de Rusia, drept inamic al propriei ţări, informează Reuters.
1
Local
144 de tone de azot erau depozitate fără a respecta normele legale de protecție a mediului, în apropierea Crișului Alb, la Șicula.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat că a primit invitația de a participa la prima reuniune a Consiliului de Pace, care va avea loc la Washington, în data de 19 februarie, precizând că decizia privind participarea României va fi luată în urma consultărilor cu partenerii americani.
1
Mapamond
Raportorul special al ONU pentru teritoriile palestiniene ocupate, Francesca Albanese, consideră că planul administraţiei preşedintelui american, Donald Trump, pentru Gaza este opusul unei soluţii paşnice, fiind de fapt o continuare a epurării etnice sub o nouă mască diplomatică şi, din acest motiv, consideră necesară crearea unei coaliţii alternative la aşa-numitul Consiliu pentru Pace, informează sâmbătă EFE.
5
România
Noi trageri loto sunt programate duminică, fiind în joc reporturi care depășesc milioane de euro la Joker și Loto 6/49, ambele la categoria I.