Pompierii au intervenit marți după masa, în jurul orei 15:00, pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată izbucnit în această după masă pe strada Tarafului. Reprezentanții ISU Arad au precizat că a existat posibilitatea ca focul să se extindă la imobilele din jur. Focul a pornit de la mai multe persoane care au dat foc unori cabluri – dar și altor materiale – în vederea recuperării fierului.
Local
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
România
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Local
Managerii celor două instituţii de cultură au obţinut rezultate foarte bune la evaluarea finală (Ovidiu Balint-9,75), respectiv noul proiect de management (Laurenţiu Muntean-10).
2