MINISEL - Garda de Intervenţie nr. 1 de la Ineu a intervenit joi noaptea pentru stingerea unui incendiu izbucnit la anexa unei case din localitatea Minişel.
Un incendiu a cuprins, marţi, casa din Malibu a actorului Nick Nolte, dar starul a scăpat cu răni minore după ce a încercat să stingă flăcările cu un furtun de grădină.
Ştiri sportive
Mijlocașul internațional sud-african Jayden Adams (25 ani), care a disputat toate cele trei meciuri ale selecționatei țării sale la Cupa Mondială 2026, a decedat după întoarcerea sa de la competiția din America de Nord, a anunțat sâmbătă ministrul Sportului din Africa de Sud, fără să precizeze cauza morții fotbalistului, informează Reuters.
România
Persoanele care pun în pericol dezvoltarea fizică, psihică, intelectuală sau morală a unui copil riscă, de acum înainte, sancțiuni penale mai severe.
România
Programul Rabla Auto va continua și în 2026, iar persoanele fizice vor putea beneficia de aceleași condiții de finanțare ca în sesiunea precedentă, desfășurată în 2025.
România
Ministrul interimar al Dezvoltării, Cseke Attila, a afirmat sâmbătă, la Oradea, că noua lege privind recepția lucrărilor esențiale, act normativ aflat la promulgare, ar urma să vină în sprijinul implementării proiectelor finanțate prin PNRR și al absorbției fondurilor europene.
Local
Pe 11 iulie ITM marchează Ziua Inspecției Muncii, o zi în care inspectorii readuc în atenția angajatorilor responsabilitatea unui loc de muncă sigur și sănătos.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a amenințat vineri că va „decima și distruge complet” Iranul dacă guvernul acestei țări ar încerca să-l asasineze, transmite AFP.
1
Local
Un accident a avut loc în jurul prânzului pe autostrada A1 Arad – Timișoara. La fața locului intervin forțele de salvare. UPDATE: O femeie de 30 de ani, încarcerată
1