Cinci bărbați din cel mai puternic clan al Bihorului au fost escortați la Arad pentru audieri, iar alți doi sunt căutați, fiind plecați din țară. Gruparea Neguș, cunoscută pentru cămătărie, proxenetism și trafic de droguri, este anchetată pentru amenințare, distrugere și tulburarea ordinii publice, pe fondul conflictului cu frații Moldoveni din Arad.
SUA. La 30 a crescut bilanțul persoanelor rănite, după ce - „din motive necunoscute” - o mașină a intrat în plină viteză într-o mulțime adunată în fața unui local de noapte din Los Angeles sâmbătă dimineața foarte devreme, a comunicat poliția, indicând că printre cei răniți se află și șoferul mașinii, care a fost bătut de mulțime și lovit un glonț, relatează AFP.
UT Arad
Antrenorul echipei arădene nu poate pleca de la Arad fără acordul conducerii, dar el menține așa-zisul suspans.
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat vineri seară că o încetare a focului de trei zile a fost convenită cu Rusia în cadrul eforturilor Statelor Unite de a negocia sfârşitul războiului care durează de peste patru ani, transmite Reuters.
1
Local
ARAD. Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP) Arad organizează sâmbătă, 30 mai 2026, cu o zi înaintea Sfintei Sărbători a Rusaliilor, o excursie la Oradea.
Local
53 de primari liberali arădeni au votat sprijin pentru Bolojan și direcția PNL în cadrul Colegiului Director Județean.
1
România
BIHOR. Cadavrul unei tinere a fost descoperit vineri, în jurul amiezii, pe un câmp din localitatea Parhida, comuna Tămășeu, la 25 de kilometri de Oradea.
UT Arad
UTA face presing la FCSB, doar, doar se poate mai mult decât locul 8. Abdallah, eroul arădenilor cu FK Csikszereda.
România
Valentin-Florin Ciocan a fost revocat vineri din funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Autorității Naționale de Management al Calității în Sănătate.
Local
Anul acesta, Crucea Roşie Română marchează, pe 8 mai, 150 de ani de activitate.