ARAD - Zece semne inedite de circulaţie, cu cetăţeni turmentaţi căzuţi în patru labe, amplasate în Pecica.
ARAD - CJA plăteşte aproape 60.000 de euro pentru circa 1.000 de indicatoare rutiere.
ARAD - Consiliul Judeţean intenţionează
să cumpere nu mai puţin de 1.017 indicatoare
rutiere, respectiv, peste 1.300 de stâlpi de
susţinere a acestora. Licitaţia este în
plină desfăşurare.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.
Local
Cu aceşti bani se vor reabilita principalele două corpuri de clădire ale imobilului de pe Calea Aurel Vlaicu.