ARAD. Senatorul de Arad, Mihai Răzvan Ungureanu susţine că industria românească încă are potenţial de dezvoltare, cu condiţia privatizării companiilor industriale deținute de stat care nu mai pot fi susținute financiar.
Industria alimentara mentine un control absolut asupra calitatii hranei vandute maselor, iar in produsele prezentate drept „foarte hranitoare si sanatoase", sunt incluse si lucruri de care n-ati vrea sa stiti ca au intrat in lantul trofic.
Industria sexului din America dă rateuri. Revista
Playboy, aşa cum o ştim astăzi, ar
putea deveni istorie, după ce editorul Playboy
Enterprises a anunţat că ar putea să
schimbe profilul publicaţiei. Asta în cazul
în care compania nu va fi vândută.
Playboy, aşa cum o ştim astăzi, ar
putea deveni istorie, după ce editorul Playboy
Enterprises a anunţat că ar putea să
schimbe profilul publicaţiei. Asta în cazul
în care compania nu va fi vândută.
Local
Cea mai mare parte a adăposturilor publice aparțin asociațiilor de proprietari. Din cele 121 de adăposturi publice, 117 sunt nefuncționale sau neoperative.
Local
S-a întâmplat marți, în jurul prânzului, pe strada Abrud din Micălaca, sub ochii polițiștilor locali, care au pornit în urmărirea mașinii.
UT Arad
UTA a făcut afacere cu juniori. Unul a plecat la Dumbrăvița, altul a venit de la CFR Cluj.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Transfer de cinci stele pentru Şoimii Şimand, singura grupare arădeană implicată în competițiile federale de futsal.
ARADON Sport local
ARAD. Doliu în lumea sportului arădean şi românesc. Un fost mare sportiv al Aradului a plecat dintre noi marți, 20 ianuarie, la vârsta de 77 de ani.
1
UT Arad
Chiar dacă a fost golgeterul unei generaţii medaliată cu argint, Ahmet Ekmekci nu a fost acceptat la UTA.
Local
Prof. Gheorghe Sinescu, despre marele incendiu din Sântana, notițele elevului Slavici și experiența de mai târziu a acestuia, ca „scrietor” al notarului din Comlăuș.
1
România
Un adolescent de 15 ani din Cenei, județul Timiș, dat dispărut pe 19 ianuarie, ar fi fost găsit ucis. După descoperirea unor bunuri ale acestuia și a unor urme de sânge, polițiștii au extins căutările și au găsit trupul adolescentului îngropat într-o grădină. Suspecții ar fi trei minori, prieteni ai băiatului, aflați în custodia poliției.
1
România
Un caz grav de neglijare a unui minor a ieșit la iveală în județul Maramureș, după ce o fetiță de doar doi ani și șapte luni a fost filmată fumând o țigară electronică, în brațele surorii sale adolescente.