ARAD. Preşedintele PDL Ineu, Sergiu Havaşi, a lansat un nou atac împotriva primarului oraşului Ineu, pe care îl acuză de proasta gestionare a banilor publici. „Din păcate, anul 2013 nu a însemnat altceva decât o fugă a adinistratiei locale după bani și, în egală măsură, o fugă de răspundere a celor ajunși acolo.
INEU. Puţini ar fi pariat pe parcursul foarte bun al trupei pregătite de Adrian Abrudean, în condiţiile în care CS Ineu venea din Liga IV. Şi, totuşi, după un început mai timid, Vasilică Georgiu şi coechipierii acestuia au început să adune puncte, terminând sezonul de toamnă pe un onorant loc IV, cu următoarea linie de clasament: 14 5 5 4 20-12 20.
Instanţa din Ineu a dat pentru prima dată o sentinţă favorabilă locuitorilor din localitatea Nadăş.
Azi, pe stadionul „Francisc Neuman”, UTA a dat piept cu CS Ineu, într-un joc de verificare. Diferenţa de un eşalon nu a fost aşa de vizibilă, dar - până la urmă - elevii lui Adrian Falub s-au impus, cu 3-0, goluri marcate de Popescu, Apostu - penalty şi Zaluschi. De menţionat faptul că golurile unu şi trei au fost de generic.
Până la urmă, s-a stabilit locul și ora de disputare a meciului amical dintre FC UTA și CS Ineu. partida va avea loc azi, de la ora 16.00, pe stadionul „Francisc Neuman”.
România
Președintele Nicușor Dan a declarat miercuri că propunerile pentru șefii marilor parchete nu aparțin PSD și că și-a format propria opinie despre candidați în urma discuțiilor purtate cu zeci de procurori.
Mapamond
O traficantă de droguri, supranumită „Regina ketaminei”, a fost condamnată miercuri la 15 ani de închisoare în legătură cu supradoza care i-a fost fatală unui star din serialul TV „Friends”, Matthew Perry, inclusiv pentru rolul pe care ea l-a jucat în furnizarea dozei ce conținea acest anestezic puternic care l-a ucis pe actor, informează Reuters.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că, în prezent, nu există probleme de aprovizionare cu combustibili pe piața românească. El a subliniat că intervențiile autorităților sunt menite să mențină piața competitivă și să asigure funcționarea corespunzătoare a lanțurilor de aprovizionare.
România
Președintele Nicușor Dan a anunțat, miercuri, că a semnat decretele pentru numirea șefilor marilor parchete.
Local
Sume inventate și umflate au fost aruncate în public de către două alese ale „galbenilor” arădeni.
3
UT Arad
ARAD. După victoria clară cu Metaloglobus, UTA a urcat pe primul loc în play-out și își propune să stea acolo cât mai mult. Sâmbătă, de la ora 17,15, pe arena „Francisc Neuman” sosește FC Botoșani, echipă cu un moral excelent, după victoria cu FCSB.
România
Incidentul extrem de violent a avut loc în cursul zilei de marți, 7 aprilie, în cartierul Între Lacuri din Cluj - Napoca.
2
Ştiri sportive
Ambasadorul Turciei la Bucureşti, Ozgur Kivanc Altan, a depus, miercuri seara, la Arena Naţională, o coroană de flori la catafalcul lui Mircea Lucescu, el declarând că poporul turc îl iubeşte şi îl respectă pe fostul selecţioner.
România
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal a României, Mircea Lucescu, a fost depus, miercuri, la Arena Naţională, suporterii şi iubitorii fotbalului putând să îi aducă un omagiu marelui antrenor până la ora 21:00, iar joi în intervalul 10:00 şi 20:00.
1