INEU. Despărţire onorabilă de proprii suporteri pentru CS Ineu. „Mânjii” pregătiţi de Dan Mănăilă au remizat, scor 1-1, cu Metalurgistul Cugir, echipă aflată până în urmă cu două etape în lupta pentru promovarea în eşalonul secund.
INEU. O nouă inițiativă în peisajul sportului școlar arădean! În week-end, Ineul, luând exemplul orașului Chișineu Criș, unde Cupa „Crisius” a ajuns la 35 de ediții (!), devine locul de întâlnire al elevilor din vestul țării.
INEU. O companie germană a inaugurat, la Ineu, o fabrică de mecanisme şi sisteme de rabateri pentru mobilă, asigurând 50 de locuri de muncă, iar în anii următori, când vor fi funcţionale încă două hale, vor mai fi alte 100 de locuri de muncă. Investiţia se ridică la 1,5 milioane de euro.
Pâncota a reușit să salveze un punct, în minutul 92 al meciului de la Ineu și rămâne în fruntea clasamentului.
INEU. Chiar dacă şi-a îndeplinit obiectivul în acest sezon, accederea în play-off-ul eşalonului fotbalistic cu numărul trei, antrenorul Adrian Abrudean a fost demis de la CS Ineu. Înlocuitorul său, Marius Ciubăncan, n-a rezistat decât...o etapă.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5