BAIA DE CRIŞ. Un TIR încărcat cu mozaic a fost lovit de trenul Regio care circula pe ruta Ineu-Brad. Accidentul a avut loc miercuri, la trecerea peste calea ferată, fără bariere, din localitatea Baia de Criş, iar în urma impactului TIR-ul a fost târât de tren aproximativ zece metri pe linia ferată.
INEU. De un sfert de oră au avut nevoie elevii lui Adi Abrudean pentru a rezolva ecuaţia învingătoarei în jocul CS Ineu – Unirea Dej, perioară de timp în care Georgiu, Iambor şi A. Drăgan şi-au trecut numele pe lista marcatorilor.
ARAD. Dan Cuedan şi Adrian Abrudean încearcă să-i facă pe fotbaliştii pâncotani şi ineuani să înţeleagă importanţa jocurilor din runda cu numărul 8 a Ligii III, după succesele din intermediară.
ARAD. Cele trei reprezentante ale fotbalului judeţean de Liga III au parte, marţi, ora 15, de deplasări grele în etapa intermediară.
INEU. Fără cinci din jucătorii cu care a început sezonul (Băd, Nicolau şi Copil – accidentaţi, Ungureanu şi Petcuţ – contracte reziliate), CS Ineu nu a putut obţine mai mult de o remiză în jocul disputat, sâmbătă, în faţa proprilor fani, împotriva celor de la Unirea Jucu. A fost un meci decis de la punctul cu var, ambele echipe transformând penalty-ul de care a beneficiat: Iambor min. 51, respectiv, Luca min. 5.
Local
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
2
Mapamond
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Local
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
Local
Ucrainenii de la Automagistral Pivden, care au prins un contract pe Drumul Expres Arad-Oradea, anunță că lucrările încep la primăvară.
2
Local
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Local
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Local
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5