ARAD. Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au tras cortina peste dosarul oribilei crime din căminul timișorean, la care a participat și Carmen Bejan, o tânără de numai 20 de ani din Ineu
INEU. UTA a terminat cantonamentul de la Moseasa şi au jucat un „amical” cu CS Ineu, câştigând cu 4-0.
INEU. Doi tineri aflaţi pe un moped şi-au pierdut vieţile în urma unui impact cu un autoturism.
INEU. Un bărbat de 57 de ani a fost lovit de un trăsnet pe bicicletă. Totul s-a întâmplat luni, în jurul orei 17:00, când poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Ineu au fost sesizaţi că pe DN 79A, la ieşirea din Ineu cărte Bocsig, se află un bărbat căzut lângă copac.
Începutul lunii iulie este plin de evenimente atractive, care se desfăşoară în câteva localităţi arădene.
Ministerul rus al Apărării a anunţat că forţele sale au lovit o navă de mărfuri şi un petrolier în Marea Neagră, a relatat marţi agenţia de ştiri Interfax, conform Reuters.
Podul hobanat din Arad nu mai este iluminat spectaculos pe timpul nopții, după ce proiectoarele montate pe hobane au fost distruse. Primarul Călin Bibarț spune că echipamentele vor fi înlocuite.
5
Serviciul Secret prezidențial american a activat luni un protocol de securitate la Casa Albă după ce un vehicul s-a izbit de perimetrul exterior al clădirii, informează EFE.
Kremlinul i-a răspuns luni președintelui american, Donald Trump, că, în prezent, Ucraina „este deja o altă țară” din punct de vedere geografic comparativ cu 2022, când a început invazia rusă, informează EFE.
1
Filmul explorează relaţia dintre persoana care trăieşte cu demenţă şi cei care îi poartă de grijă.
A fost semnat contractul pentru cea de a doua etapă a modernizării fostului Spital Municipal.
Noi informații în cazul celor 60 de percheziții desfășurate vineri, 6 noiembrie, în județul Arad. Procurorii au anunțat că au fost descoperite și ridicate 43 de arme neletale deținute ilegal, precum și muniție de diferite tipuri și calibre. Ancheta vizează 60 de persoane suspectate că au achiziționat arme și muniție fără a avea autorizațiile necesare.
1
Un arădean de 59 de ani este cercetat pentru camătă și șantaj, după ce ar fi împrumutat unui bărbat 156.000 de euro, încasând de la acesta dobânzi de peste trei ori mai mari decât suma împrumutată. Două proprietăți, evaluate la aproximativ 800.000 de euro, ar fi fost folosite drept garanție.
5