INEU. Secţia de pompieri din Ineu a fost solicitată să intervină la un incendiu violent izbucnit la anexa unei case din localitate. Două autospeciale şi nouă subofiţeri s-au luptat mai bine de o oră cu focul care ameninţa să se extindă şi la imobilele din apropiere.
BELIU - Pompierii din Ineu au fost solicitaţi la stingerea unui incendiu în localitatea Beliu, acolo unde anexa unei case a luat foc.
INEUCS Ineu s-a impus în faţa Victoriei Zăbrani cu scorul de 1-0, reuşind să înscrie în repriza secundă, prin Popa.
CERMEI - Poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Ineu, l-au depistat în trafic pe Dumitru C. în vârstă de 25 ani, din Beliu, în timp ce a condus în afara localităţii Cermei, un autoturism marca Ford având numărul de înmatriculare expirat din 26 septembrie 2010.
INEU - A furat piese pentru utilaje agricole în valoare de 6.000 de lei. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 38 de ani, din Ineu, suspectul principal al poliţiştilor în acest caz.
Primăria Arad a lansat procedura de transparență decizională pentru proiectul de hotărâre privind aprobarea noului Plan Urbanistic General al municipiului și a Regulamentului Local de Urbanism, documentație la care se lucrează din anul 2020.
Avioane de luptă ungare ale NATO din cadrul zborurilor de serviciu şi de patrulare în alertă cu reacţie rapidă (Quick Reaction Alert, QRA - nr.) au fost ridicate de la sol la graniţa româno-ungară după ce un avion de pasageri înmatriculat în China nu a stabilit contactul cu controlorii de trafic aerian din România, a anunţat sâmbătă pe Facebook ministrul apărării ungar, Romulusz Ruszin-Szendi, informează MTI.
De la legume, la flori, fructe, dulciuri, produse apicole, lactate și din carne, dar și produse artizanale, toate se pot găsi la prima ediție a Târgului Micilor și Marilor Producători din Arad.
Trei tineri au ajuns în atenția polițiștilor arădeni în urma a două cazuri petrecute în 3 iulie, în municipiul Arad și în Felnac. Unul dintre ei a fost arestat preventiv după ce ar fi furat un tricou și ar fi lovit un agent de pază, în timp ce alți doi au furat o pompă de apă.
Cele 37 de persoane relocate în județul Arad, în urma intervenției autorităților la așezămintele din Bihor asociate lui Viorel Pașca, sunt evaluate medical, în Ambulatoriul Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad sau la Unitatea de Primire Urgențe. Autoritățile încearcă să reconstituie situația medicală și administrativă a fiecărui beneficiar.
3
Centrul Oftalmologic Dr. Andea organizează, în perioada 9–10 iulie, o acțiune de tip „Porți deschise”, dedicată seniorilor. Timp de două zile, aceștia vor putea beneficia de screening oftalmologic gratuit pentru depistarea glaucomului și a cataractei.
CATEZ OB SAVI. Lucrurile se complică pentru Adrian Mihalcea, care nu-și poate vedea la lucru băieții, în „amicalul” cu Radnicki Nis.
1
Lotul celor 13 va fi completat ulterior de câștigătoarea concursului Miss Pecica, programat pentru data de 22 august.
Statele Unite ale Americii reprezintă un simbol al libertății, al democrației și al egalității de șanse, iar parteneriatul strategic pe care România îl are cu această țară contribuie direct la securitatea și dezvoltarea țării noastre, a declarat, sâmbătă, premierul interimar Ilie Bolojan, într-un mesaj transmis cu ocazia Zilei Independenței SUA.
2