Arad. Unul din „amicalele” de la sfârşitul săptămânii trecute a opus două echipe din judeţul nostru, Gloria şi CS Ineu. Elevii antrenaţi de Francisc Tisza s-au impus cu scorul de 4-2, goluri semnate Gâlcă, Rus, Sălăjan şi Tolmbaye - penalty, respectiv Francescu şi Ştefan - ambele din penalty.
INEU - Locuitorii din Ineu racordaţi la reţeaua de apă plătesc şi canalizare, chiar dacă nu au.
INEU. Lipsa experienţei la volan şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum, elementele producerii unui accident de circulaţie soldat cu patru răniţi. Conform poliţiştilor, Adrian B. de 18 ani, conducea un autoturism Nissan Terrano pe strada Republicii din Ineu.
PECICA. Doi adolescenţi în vârstă de 17 ani, ambii din Pecica, sunt cercetaţi de poliţişti pentru infracţiunea de furt calificat. După câteva descinderi la domiciliu şi investigaţii, oamenii legii au stabilit autorii.
SELEUŞ. Impact violent între un Audi A4 şi o Dacia, în afara localităţii Seleuş. Şoferul Audi-ului, conducea autoturismul din direcţia Ineu spre Seleuş.