aradon.ro Web analytics

Mărturia aparține un femei, infectată cu SARS-Cov-2, și internată la Spitalul de Boli Infecțioase din Arad. Aceasta a povestit că a stat șase ore în salon cu cadavrul unei femei, că asistentele medicale care au venit să vadă ce s-a întâmplat au pus un cearșaf peste trupul neînsuflețit pe care l-au lăsat acolo până la ora 22:00.

Mapamond

Tentativă de lovitură de stat în Republica Democratică Congo
Armata din Republica Democratică Congo a anunţat duminică dejucarea unei tentative de lovitură de stat în care au fost implicaţi „străini şi congolezi”, transmit agenţiile AFP şi EFE.

Mapamond

Coliziune pe Dunăre, în Ungaria. Doi morţi şi cinci dispăruţi
Salvatorii ungari căutau supravieţuitori duminică, după o coliziune produsă sâmbătă între o navă de croazieră şi o barcă cu motor pe fluviul Dunărea şi care s-a soldat cu doi morţi şi cinci dispăruţi, a anunţat poliţia, relatează AFP şi Reuters.

Mapamond

47 de morţi în urma ploilor torenţiale şi inundaţiilor din nordul Afganistanului
Cel puţin 47 de persoane au murit după ce ploile torenţiale şi inundaţiile au continuat în nordul Afganistanului, a anunţat duminică un oficial. În ziua precedentă, un bilanţ similar a fost anunţat într-una din provinciile centrale, informează Reuters.

Mapamond

Cel puţin cinci morţi şi 16 răniţi într-un atac aerian rus asupra Harkov
Cel puţin cinci persoane au fost ucise şi 16 rănite duminică, într-o zonă de recreere din afara oraşului Harkov, în urma unor lovituri aeriene ruse, au anunţat oficiali locali citaţi de Reuters.

Local

Din nou „în spatele ușilor închise” la Penitenciarul Arad
Arad Free Tours revine cu al cincilea sezon de evenimente „Turist la tine acasă”. Primul tur din sezonul acesta va fi „În spatele ușilor închise la Penitenciarul Arad”!

Local

Arădeanca nu se dă bătută. Tânăra care a făcut plajă pe șalupa Poliției Locale a dat o spargere la un magazin din Piața Victoriei
Tânăra arădeancă în vârstă de 24 de ani, surprinsă de un cititor Tion la începutul acestei săptămâni în timp ce făcea plajă semi-dezbrăcată pe șalupa poliției locale, a fost prinsă de această dată după ce a intrat în cursul nopții într-un magazin din centrul Timișoarei, de unde a furat un tricou.

Mapamond

Viaţa premierului slovac Fico nu mai este în pericol după atac
Viaţa premierului slovac Robert Fico nu mai este în pericol, la patru zile după atentatul asupra sa, a declarat duminică vicepremierul Robert Kalinak, relatează AFP şi Reuters.

Local

Accident la Curtici. Pompierii au intervenit pentru salvarea unui bătrân rămas blocat în mașină
Duminică în jurul orei 12:00, pompierii militari ai Detașamentului Arad au fost solicitați să intervină pentru acordarea primului ajutor medical și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor în urma producerii unui accident rutier în care a fost implicat un autoturism, în orașul Curtici.

UT Arad

Păcăleala anului: Falcă, acționar la CFR Cluj!
Fostul primar al Aradul a fost la o nuntă la Cluj, dar s-a dus și la meci. Apoi, a venit nebunia. 7

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.