Este căutat în Olanda, fiind bănuit că ar fi implicat în asasinarea unui tânăr de 27 de ani. Polițiștii olandezi au solicitat, vineri, ajutorul polițiștilor români, iar astăzi, în urmă cu aproximativ două ore, asasinul, în vârstă de 42 de ani, a fost depistat de polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Arad, chiar pe raza municipiului nostru.
A condus un moped neînregistrat, fără permis și sub influența alcoolului. Este vorba despre un tânăr de 25 de ani care a fost depistat de poliţiştii oraşului Nădlac, în trafic, pe raza oraşului, în timp ce conducea un moped neînregistrat şi fără ca „mopedistul” să deţină permis auto. În urma testării de către polițiști a tânărului cu aparatul alcooltest, a rezultat o alcoolemie de 0,87 mg./l. alcool pur în aerul expirat.
Local
Un bărbat de aproximativ 70 de ani a suferit arsuri la nivelul capului, în urma unui incendiu izbucnit la anexa unei case de pe strada Emil Gârleanu, din Arad.
Mapamond
Forțele armate americane au început să utilizeze baze militare britanice pentru „operațiuni defensive specifice cu scopul de a împiedica Iranul să lanseze rachete în regiune, ceea ce ar periclita viețile unor britanici”, a comunicat sâmbătă pe platforma X ministerul apărării de la Londra, citat de AFP.
UT Arad
Antrenorul UTA-ei crede că echipa sa e cea mai slabă la fazele fixe și spune că nu e tare complicat să câștige play-outul.
România
Ministrul de Finanțe, Alexandru Nazare, a fost implicat, sâmbătă, într-un accident rutier în Capitală, soldat cu două persoane rănite ușor din celălalt autoturism, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
Local
Organizat pe malul râului Mureș, la Periam Port, în județul Timiș, festivalul se va desfășura anul acesta pe 10 și 11 iulie.
Local
Trei șoferi arădeni au fost „transformați” în pietoni de polițiști, după ce s-au plictisit să mai aștepte trenul și au trecut pe roșu calea ferată