INEU. „E prea devreme să spunem că am cedat în fața unui adversar direct în lupta pentru salvarea de la retrogradare, dar trebuie să recunoaștem că înfrângerea ne arde puțin.
Bekescsaba. Elevii lui Adrian Abrudean (foto) au evoluat, sâmbătă, în Ungaria, la Bekescsaba, într-un meci de verificare, însă fără câteva piese de bază, lăsate acasă, la pregătire separată, sub îndrumarea „secundului” Flavius Sabău.
3 puncte ATP a obținut tenismenul arădean Marius Copil în urma turneului challenger cu premii de 50.000 de dolari de la Binghamton (SUA), unde a fost eliminat în primul tur pe tabloul principal: 5-7, 1-6 cu americanul Donaldson (locul 343 mondial).
Univ Goldiş ICIM Arad a suferit două eşecuri în cinci zile, ultimul pe terenul eternei rivale din ultimii 18 ani.
Local
O persoană a fost rănită după ce s-a răsturnat cu mașina, pe strada Eugen Popa din municipiul Arad.
UT Arad
Primul meci acasă pentru elevii lui Adrian Mihalcea este contra celor de la Oțelul.
Local
Senatorul Glad Varga a subliniat „Dacă președintele decide să nominalizeze un premier de la PSD, PNL va trece în opoziție”.
Local
La fel ca anul trecut, și ediția de anul acesta a festivalului Underground are o secțiune dedicată filmului. Pe 27 și 28 iunie, filmele de scurt și mediu metraj vor fi proiectate pe ecranul sălii mari a Cinematografului Arta din municipiu.
Local
Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie, la Arad, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Piața Catedralei.
1
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
1
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.
Local
Într-un comunicat de presă, consilierul local USR, Dorian Curcanu, solicită implicarea autorităților locale pentru a remedia problemele platformelor de gunoi.