Antrenorul care a câştigat cu West Petrom Arad titlurile naţionale din 2001 şi 2002, Dragan Petricevic, în prezent la „U” Cluj, a declarat după meciul de la Sfântu Gheorghe, cu Sepsi, că el şi echipa au fost înjuraţi tot timpul, pentru că după intonarea imnului României şi-a trimis jucătoarele la încălzire, în timp ce gazdele cântau cu galeria proprie „imnul Ţinutului Secuiesc”.
MONEASA. S-a trezit în casă cu un bărbat care-l înjura şi ameninţa. Este vorba despre un bărbat din Moneasa. Acesta a solicitat prezenţa jandarmilor la el acasă, spunând că o persoană a pătruns fără permisiune în casa sa şi a început să-l ameninţe şi să-l înjure. Jandarmii l-au amendat pe intrus şi îl cercetează pentru violare de domiciliu şi ameninţare.
ARAD - Un arădean susţine că a fost
bătut şi înjurat de către un
poliţist şi de către un jandarm.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
2
UT Arad
Noul portar al UTA-ei, Marcio Rosa, a semnat astăzi contractul cu clubul arădean și vorbește despre primele impresii după sosirea la Arad, motivele pentru care a ales UTA, experiența de la Campionatul Mondial și obiectivele sale în România.
1
România
Ministerul Apărării Naționale (MAp) precizează, în legătură cu explozia produsă pe teritoriul Bulgariei sâmbătă, în jurul orei 8:20, în proximitatea frontierei cu România, că sistemele de supraveghere radar ale sale nu au detectat niciun vehicul aerian care să fi traversat spațiul aerian românesc către Bulgaria.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
3