aradon.ro Web analytics

Sunt numeroase aspecte care trebuie luate în considerare din momentul în care o persoană dragă trece la cele veșnice și până la slujba de înmormântare. De aceea Centrul Funerar Silentium Aeternum Arad, prin intermediul personalului lor specializat și al colaboratorilor, vine în ajutorul dumneavoastră prin efectuarea pașilor premergători slujbei de înmormântare, și nu numai. 

Local

Înșelăciuni cu burlane, la Săvârșin și Julița
Ziua de 1 decembrie a adus dosare penale pentru patru bărbați din Arad, care ar fi înșelat mai multe persoane din comunele Săvârșin și Vărădia de Mureș. Au obținut nejustificat aproape zece mii de euro.

Local

FOTO. Piaţa Catedralei, „la 90%” din ce ar trebui să fie
Finalizarea lucrărilor de regenerare urbană ar urma să se finalizeze, foarte probabil, în primăvara lui 2024. 1

Local

Tramvaiul lui Moș Crăciun circulă de săptămâna viitoare
Începând cu data de 6 decembrie, tramvaiul lui Moș Crăciun va circula prin oraș, până în Ajun. Pe 5 decembrie, va circula doar cu ocazia festivității de aprindere a luminițelor bradului de Crăciun.

Local

„De ce scriu ăștia pe pereți?”, la Cinema Arta
Primul documentar despre fenomenul street art și graffiti în România, scris și regizat de Alin Boeru, se află în turneu prin țară și va fi proiectat și la Arad.

Mapamond

„Guru” Gregorian Bivolaru, inculpat în Franţa pentru violenţe sexuale
După o vastă operaţiune poliţienească în Franţa, un „guru” româno-suedez, Gregorian Bivolaru, a fost inculpat vineri la Paris pentru violenţe sexuale pe scară largă în cadrul unei mişcări internaţionale de yoga, acuzată de derive sectare, comentează AFP.

Mapamond

Lovituri ale aviaţiei israeliene în apropiere de Damasc
Armata israeliană a efectuat lovituri nocturne sâmbătă dimineaţa în apropierea capitalei Siriei, Damasc, a anunţat Ministerul Sirian al Apărării, fără să se înregistreze victime, notează AFP.

Mapamond

Anchetatorii ruşi confirmă un act terorist, după ce Ucraina a revendicat sabotaje feroviare în Extremul Orient rus
Serviciul Ucrainean de Securitate (SBU) a desfăşurat două operaţiuni de sabotaj asupra trenurilor ruseşti care transportă carburant în regiunea Buriatia, în Extremul Orient rus, a declarat vineri, pentru France Presse, o sursă din structura militară de la Kiev. Ziarul rus Kommersant a scris, potrivit Reuters, că anchetatorii ruşi au stabilit că incendierea unui tren miercuri, în cel mai lung tunel feroviar al Rusiei, este rezultatul unui act terorist efectuat de autori neidentificaţi. 2

Mapamond

Fostul preşedinte Petro Poroshenko, împiedicat la graniţă să părăsească Ucraina
Fostul preşedinte ucrainean, Petro Poroshenko,, un adversar al actualului şef al statului Volodimir Zelenski, a anunţat că a fost împiedicat vineri să iasă din Ucraina şi a acuzat astfel o decizie motivată politic pentru a-i perturba activitatea, relatează agenţia Reuters. 1

Ştiri sportive

România a debutat cu o victorie categorică cu Chile la Campionatul Mondial
Naţionala României a debutat cu o victorie categorică la Campionatul Mondial de handbal feminin care are loc în Danemarca, Norvegia şi Suedia. Scorul a fost 44-19 (25-6) cu Chile, vineri, la Herning (Danemarca), în Grupa E.

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.