ARAD - Peste două mii de elevi vor trece pragul Targului Educational ce se desfăşoară la complexul din subordinea CCIA Arad.
ARAD - Casa Corpului Didactic “Alexandru Gavra”Arad, în parteneriat cu Institutul Intercultural din Timişoara, Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad şi Palatul Copiilor şi Elevilor Arad organizează luni, 1 iunie 2009, ora 11, activitatea de prezentare publică a proiectelor realizate de elevii a douăzeci de unităţi şcolare din municipiul şi judeţul Arad în cadrul programului "Cetăţeanul – Democraţie participativă".
Faptul că Statele Unite ale Americii și Federația Rusă nu au reînnoit tratatul de dezarmare nucleară nu înseamnă automat că suntem în pragul unui război nuclear sau că brusc se vor schimba arsenalele și vom asista la o cursă a înarmărilor nucleare într-un mod accelerat, a declarat, joi, pentru AGERPRES, generalul în rezervă Ștefan Dănilă, fost șef al Statului Major General.
Rezultatele extragerilor din data de 05-02-2026 sunt următoarele:
Mizeria de la insulele ecologice îi nemulţumeşte pe (unii) cetăţeni, dar şi pe consilierii locali municipali.
2