ARAD. Vineri, 11 iulie 2014, începând cu ora 11.00, în sala de conferinţe a hotelului Continental Forum Astoria, vicepreşedintele Partidului Conservator, europarlamentar Maria Grapini va prezenta măsuri concrete şi propuneri pentru dezvoltarea IMM –urilor româneşti , în context european .
ARAD. Fostul senator Ovidiu Marian se va întâlni, săptămâna viitoare, cu fostul ministru liberal Daniel Chiţoiu, actualmente la gruparea Tăriceanu.
ARAD. Întrebat cum cataloghează decizia Noricăi Nicolai de a rămâne în grupul europarlamentar ALDE, în ciuda faptului că partidul a decis trecerea la PPE, deputatul Mihai Calimente a declarat că , în opinia lui, adevăratul motiv ar fi acela că Norica Nicolai vrea să treacă la Tăriceanu.
ARAD. Ședinţa Adunării Generale Ordinare a Uniunii Generale a Industriașilor din România-Filiala Arad a avut loc, la finele săptămânii trecute, la sediul filialei arădene a UGIR.
ARAD. Deciziile noului Biroului Federal al FR Baschet au avut darul de a destabiliza primele ligi, atât la feminin, cât şi la masculin. Dacă băieţii sunt aproape de victorie, urmare a unei întâlniri între reprezentanţii cluburilor şi preşedintele Federaţiei, Horia Păun, în sectorul feminin lucrurile sunt (încă) în ceaţă.
România
Elevii de clasa a VIII-a care au susținut simularea Evaluării Naționale vor afla luni rezultatele.
Mapamond
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a denunțat duminică o „încălcare a libertății religioase”, după ce Patriarhul latin al Ierusalimului a fost împiedicat de poliția israeliană să celebreze liturghia de Duminica Floriilor catolice în Biserica Sfântului Mormânt, transmite AFP.
Advertorial
„PNRR: Fonduri pentru România modernă și reformată!” - Anunț finalizare proiect “Digitalizarea proceselor de învățământ și cercetare a Universității de Vest “Vasile Goldiș" din Arad”
Local
Un elev de la Colegiul de Arte „Sabin Drăgoi” performează la concursurile naționale și internaționale.
România
AUR ar obține 33% din voturi dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, urmat de PSD cu 24% și PNL cu 16%, potrivit unui sondaj realizat de Centrul de Sociologie Urbană și Regională - CURS.
1
Mapamond
Poliția israeliană care l-a împiedicat pe Patriarhul latin al Ierusalimului să intre în Biserica Sfântului Mormânt din Orașul Vechi al Ierusalimului pentru a celebra liturghia din Duminica Floriilor a comis „o ofensă adusă credincioșilor”, a condamnat duminică șefa guvernului italian, Giorgia Meloni, într-un comunicat, transmite AFP.
1
Local
Elevii au vizionat piesa „Cinci avioane în șapte ani”, interpretată de persoane private de libertate din Penitenciarul Arad.
Local
Produsele sustrase a fost returnate, valoarea totală a prejudiciului fiind de peste 940 de lei.
2
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 29-03-2026 sunt următoarele: