ARAD. După ce, recent, absolvenţii promoţiei 1961 a Colegiului Moise Nicoară din Arad au sărbătorit 50 de ani de la absolvire, sâmbătă, câţiva dintre ei au avut ocazia să îl revadă pe unul dintre colegi, cu care nu s-au mai întâlnit niciodată după terminarea liceului.
ARAD. Întâlniri la nivel înalt, în această săptămână, la Arad. De miercuri până vineri, este programată întâlnirea reprezentanţilor Comisiei pentru Administraţie Publică Amenajarea Teritoriului şi Echilibru Ecologic din Camera Deputaţilor, cu delegaţia Comisiei pentrzu Dezvoltare Durabilă din Parlamentul Ungar.
ARAD. Centrul Cultural Judeţean îşi propune să reînceapă seria întâlnirilor cu personalităţi ale societaţii civile într-o suită de dezbateri pe teme contemporane.