Referate şi comunicări ştiinţifice la ediţia a X-a „Educaţia fizică şi sportul – prezent şi perspective”.
ARAD. Filiala Arad a Uniunii Artiştilor Plastici va invită la vernisajul primei ediţii a „Bienalei Internaţionale de Grafică Mică - Arad 2012”, care va avea loc sâmbătă, 10 noiembrie, ora 18.00, la Galeria Naţionala de Artă „Delta” (str. M. Eminescu nr. 2-4).
La Arad se va desfăşura Conferinţa Internaţională „Cellular Therapy and Biomaterials for Regenerative Medicine”.
ARAD. Luni 2 iulie începe Tabăra de Creație Internațională care va avea loc la Chitihaz în Ungaria unde vor participa și cunoscuţii artiști plastici arădeni: Aneta Filip, Maria Furnea, Mihai Takacs și Jurik Pavel .
ARAD. UVVG şi Universitatea din Padova organizează Conferinţa Internaţională IN.S.P.I.R.E.
UT Arad
Patronul lui CFR Cluj a anunțat că îi dă pe toți afară, iar de la anul ar putea veni la Arad.
România
Forțele aeriene din România, Bulgaria și Spania au semnat un acord tehnic trilateral pentru desfășurarea de operațiuni transfrontaliere de poliție aeriană în cadrul NATO, afirmă joi Ministerul bulgar al Apărării într-un comunicat, relatează agenția EFE.
România
Un român în vârstă de 35 de ani se află în stare critică la spitalul Niguarda din Milano, după ce și-a dat foc în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce se afla într-o mașină parcată în fața locuinței fostei sale iubite din orașul Cinisello Balsamo, în apropiere de Milano, informează ANSA.
România
Comisia Europeană va evalua dacă modificările aduse de Parlamentul României la legea decarbonizării pot afecta îndeplinirea jalonului 114 din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), privind reforma sectorului energetic și eliminarea treptată a capacităților de producție pe bază de cărbune și lignit, a declarat joi pentru AGERPRES un purtător de cuvânt al CE.
Local
Incendiul a fost lichidat de pompieri înainte să se extindă la restul imobilului. Din fericire, nu au existat victime și nu a fost necesară evacuarea locatarilor.
România
Rezultatele extragerilor din data de 06-08-2026 sunt următoarele:
Local
Pompierii militari arădeni au lichidat cele trei incendii izbucnite, joi după-amiază, în județul Arad, fără ca flăcările să se propage la construcțiile învecinate.
Local
Arădenii sunt aşteptaţi vineri şi sâmbătă, de la ora 20, în Parcul Eminescu.