ARAD. Restricţii de circulaţie la intersectia din apropierea Casei Sindicatelor. Primăria Municipiului Arad informează participanţii la trafic că sâmbătă, 2 aprilie 2011, se vor efectua lucrări de reparaţii la carosabil în întersecţia str. Corneliu Coposu – Miron Costin.
Şoferul unui autoturism VW Caddy, nu s-a asigurat în intersecţia de la UTA şi a fost lovit de un tramvai.
ARAD.Intersecțiile drumurilor din cartierul arădean nu au, în continuare, prevăzute indicatoare decât pe sensul de mers cu prioritate.
ARAD. O intersecţie din cartierul Grădişte prezintă un real pericol pentru participanţii la trafic din cauza lipsei indicatorelor rutiere.
ARAD - Ghinion groaznic pentru un şofer a cărui maşină s-a aprins pur şi simplu în timp ce aştepta la semafor la UTA.
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.