ZĂBRANI. Canalul care trece prin mijlocul comunei Zăbrani s-a revărsat în urma ploii căzute luni seara. Apa a pătruns în grădinile oamenilor, dar și în câteva anexe.
ARAD. Aradul se află în alertă, fiind emisă o avertizare cu cod galben de inundații în vestul țării emisă de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA). Fenomenele vizate sunt: scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundații locale.
ARAD. Râuri din 16 judeţe din vestul şi sudul ţării vor fi sub cod galben de inundaţii de joi, de la ora 18.00, până vineri după-amiază, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA).
ARAD. Potrivit reprezentanților Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, la această oră (19.00), în municipiul Arad încă se intervine cu patru echipaje pentru îndepărtarea arborilor și a elementelor de construcție căzute.
ARAD. Ploaia torenţială a făcut ravagii şi de această dată. Canalizarea pluvială nu a făcut faţă, acum, atât în zonele binecunoscute cu probleme de pe raza municipiului, cât şi în toate cartierele, în zone care până acum nu s-au confruntat cu refularea pluvialului.
Local
Inițiată de Direcția Agricolă Arad, piața producătorilor arădeni se dorește a fi un eveniment prin care producătorii arădeni să ajungă direct la cumpărători.
ARADON Sport local
Arădencele s-au desprins la 15 puncte la prima pauză și s-au menținut la conducere.
Mapamond
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP.
Local
E vorba de patru cetăţeni din Sri Lanka care au fost descoperiţi în trafic, de poliţiştii de frontieră.
România
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara.
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
Local
Doi tineri de 21 şi 23 de ani sunt cercetaţi pentru că ar fi procurat, deţinut şi vândut în mod repetat, în municipiu, diferite tipuri de droguri.