Curțile oamenilor au fost pline de apă, după ploaia din seara de marți. Canalizarea a clacat în fața apelor.
ARAD. Autorităţi centrale, dar şi locale au demarat, săptămâna aceasta, o campanie de ajutorare a celor afectaţi de inundaţiile din Serbia şi Bosnia-Herţegovina. Arădenii care vor să facă donaţii trebuie să ştie că, prioritar, sinistraţii au nevoie de bani.
Atât zonele aferente Mureşului, cât şi cele aferente Crişurilor se află pe harta inundaţiilor întocmite de Apele Române.
ARAD. Zeiţa Fortuna nu a ţinut deloc cu muncitorii care lucrau la instalaţia de irigat de pe Calea Aurel Vlaicu. Dintr-o greşeală au fisurat magistrala din zona Fortuna iar apa a ţâşnit şi a inundat şoseaua (sensul de mers spre Nădlac) obligând pietonii să circule pe carosabil.
INEU. Digul Ineului stă să cedeze în partea de nord a oraşului. Eroziunea apelor Crişului Alb au făcut ca, în prezent, oraşul să fie expus unor inundaţii. Situaţia ne-a fost prezentată de către primarul localităţii, Călin Abrudan.
Local
În cadrul unei întâlniri organizate de ISU Arad, cu scopul de a sprijini unităţile de învăţământ.
Local
Comunitatea din Sebiș s-a mobilizat și, alături de autorități, au căutat-o ore întregi pe profesoara dispărută.
Local
Inițiată de Direcția Agricolă Arad, piața producătorilor arădeni se dorește a fi un eveniment prin care producătorii arădeni să ajungă direct la cumpărători.
ARADON Sport local
Arădencele s-au desprins la 15 puncte la prima pauză și s-au menținut la conducere.
Mapamond
Curtea Supremă a SUA i-a oferit vineri o victorie președintelui Donald Trump, autorizând utilizarea unei baze de date federale pentru a verifica cetățenia americană a alegătorilor, relatează AFP.
Local
E vorba de patru cetăţeni din Sri Lanka care au fost descoperiţi în trafic, de poliţiştii de frontieră.
România
Doi bărbați cu vârste de 18 ani și 20 de ani au decedat în urma unui grav accident de circulație care a avut loc, sâmbătă dimineață, în Petroșani, în evenimentul rutier fiind implicat un singur autoturism în care se aflau doar cei doi tineri din orașul Petrila, potrivit ISU Hunedoara.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan va depune sâmbătă dimineața la Parlament programul de guvernare și lista de miniștri, urmând ca audierile și votul în plen să aibă loc la începutul săptămânii viitoare.
1
Ştiri sportive
Naționala de fotbal a României a fost învinsă de echipa Suediei cu scorul de 2-1 (2-1), vineri seara, pe Strawberry Arena din Solna, la debutul său în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.