Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au analizat și aprobat, în ședința de vineri, dotarea Forțelor Navale Române cu o navă nouă, de tip corvetă ușoară, capabilă să execute, în cel mai scurt timp, o multitudine de misiuni, în vederea inițierii demersurilor necesare de către Ministerul Apărării Naționale pentru realizarea achiziției, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Local
Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad a marcat Ziua Internațională a Pădurilor.
Local
Cum au fost sărbătorite persoanele care au un cromozom în plus, dar și multă determinare? Printre oameni, în societate.
Local
Un italian a fost prins, la Nădlac, cu 31 de kilograme de canabis în bagajele sale, în timp ce venea în România din Spania.
UT Arad
BUCUREŞTI. La vârsta de 29 de ani i s-a împlinit un vis. A prins o convocare sub tricolor. Într-un moment extrem de important pentru fotbalul românesc, barajul de calificare la Campionatul Mondial din această vară.
Local
Un tânăr de 29 de ani, din Iași, a fost prins în județul Mureș, după ce a furat, de la o firmă din Arad, o dubă încărcată cu produse electronice în valoare de 60 de mii de euro.
Advertorial
„Dotarea cu mobilier, material didactice și echipamente digitale a unităților de învățământ preuniversitar și a unităților conexe din județul Arad”.