Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din Arad, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, efectuează - în această dimineață - 10 percheziții în județul Arad. O percheziție are loc la Primăria Ineu, fiind vizat un angajat din cadrul instituției, iar alte percheziții au loc la sediile și punctele de lucru a două societăți comerciale, totul într-un dosar de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals.
Bărbatul a decis să-și pună capăt zilelor în noaptea de 22 spre 23 ianuarie, aruncându-se de la etajul 6 al unui bloc amplasat pe Calea Radnei din cartierul Micălaca. Reprezentanții IPJ Arad spun că nu sunt suspiciuni cu privire la decesul bărbatului. Nu se cunosc motivele care l-au determinat să-și ia viața.
Lucrările de reabiltare a sediului Poliției Arad, de pe strada Vârful cu Dor, nu par să avanseze în ceea ce privește exteriorul imobilului. Cel puțin asta se poate observa din fotografiile făcute recent la fața locului. Imaginile au surprins aceeași clădire tristă, împrejumuită de garduri pe care este pus un afiș prin care ești avertizat că este vorba despre un șantier în lucru, însă atât.
ARADON opinii
Decizia Curții Constituționale, prin care magistrații sunt coborâți de la rangul de semizei la cel de muritori de rând, ar putea fi începutul normalizării acestei țări.
2
Local
ARAD. Ce activități mai au jandarmii arădeni? Sting coșuri de gunoi care au luat foc. Și se și laudă cu asta.
2
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat miercuri că imediat ce proiectul privind pensiile magistraților va deveni lege, prin promulgare și publicare în Monitorul Oficial, Guvernul va continua dialogul cu Comisia Europeană, astfel încât România să nu piardă cele 230 de milioane de euro, granturi din PNRR, fonduri aferente acestui jalon.
2
Mapamond
Prim-ministrul slovac Robert Fico a declarat miercuri stare de urgență în materie de aprovizionare cu petrol din cauza întreruperii livrărilor rusești prin oleoductul Drjuba și a amenințat Ucraina cu măsuri de retorsiune dacă situația persistă, relatează AFP.
10
România
Curtea Constituțională a României a stabilit, miercuri, că noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților asigură o trecere graduală la noile condiții de vechime și de vârstă necesare obținerii pensiei de serviciu.
Mapamond
Guvernul ungar a anunțat miercuri suspendarea livrărilor de motorină către Ucraina, întrucât aceasta menține blocată conducta Drujba prin care este livrat petrol rusesc către Ungaria și Slovacia, țări care sunt acum nevoite să recurgă la rezervele lor strategice de petrol, relatează agențiile EFE și MTI.
5
România
Tribunalul București a decis miercuri ca fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu să rămână sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru propagandă legionară.
9