Un bărbat din Vârfurile s-a ales cu un ordin de protecție pe numele său după ce, sub influența alcoolului fiind, și-a lovit concubina cu pumnii, amenințând-o totodată cu moartea. Ulterior, bărbatul a mai amenințat că va da foc locuinței conjugale. Polițiștii au întocmit un ordin de protecție provizoriu pe numele concubinului violent, însă acesta nu l-a respectat. Astfel, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore.
Un bărbat de 34 de ani, din Șicula, aflat la volanul unui tractor, a provocat un accident rutier soldat, din fericire, doar cu pagube materiale. Cel care conducea tractorul a virat la stânga și a acroșat o mașină aflată în depășire. Polițiștii sosiți la fața locului au constatat faptul că șoferul tractorului se afla sub influența băuturilor alcoolice, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar penal.
O femeie pe numele căreia a fost dispusă măsura izolării la domiciliu, până în data de 1 ianuarie 2022, inclusiv, a fost găsită – de polițiștii care o verificau – la cumpărături. Femeia, în vârstă de 56 de ani, trebuia să fie în izolare la domiciliul ei din satul Brusturi, însă a fost găsită la Hălmagiu, la cumpărături. Pentru că nu a respectat măsura izolării, femeia s-a ales cu un dosar penal pe numele său.
Ştiri sportive
Selecționata Spaniei s-a calificat în semifinalele Cupei Mondiale de fotbal 2026, după ce a învins echipa Belgiei cu scorul de 2-1 (1-1), vineri, pe Los Angeles Stadium, în sferturile de finală ale turneului final găzduit de Statele Unite, Mexic și Canada.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a declarat vineri că a acceptat să continue discuțiile cu Iran pentru a pune capăt războiului, dar că armistițiul în vigoare din aprilie este în prezent „terminat”, relatează AFP.
Mapamond
Comisia Europeană a ordonat vineri companiei Meta să modifice interfețele platformelor Facebook și Instagram, pe motiv că creează prea ușor dependență, informează AFP. În caz că gigantul fondat și condus de Mark Zuckerberg nu se conformează, este pasibil de o amendă de până la 6% din cifra de afaceri la nivel mondial.
Mapamond
Un avion Ryanair care zbura de la Salonic la München s-a întors în siguranță pe aeroportul din Salonic după ce a suferit o defecțiune gravă la motor în timpul zborului.
Local
Incendiul a izbucnit la un lan de grâu în Curtici, focul manifesftându-se pe aproximativ 50 de hectare.
ARADON Sport local
Şimandul a găzduit Cupa Fair Play, ediţia 16 şi Crosul Olimpic, ediţia 14.