Traian Matei Jurcoane, în vârstă de 61 de ani, este căutat de polițiști după ce, în 2 ianuarie, a plecat de la domiciliul său de pe raza satului Baia, comuna Vărădia de Mureș, iar până în acest moment nu a revenit. Semnalmentele bărbatului sunt: înălţime 1.70 cm, aproximativ 65 de kilograme, ochi căprui, păr grizonat.
Este vorba despre o femeie în vârstă de 40 de ani, care a fost accidentată, luni seara, pe trecerea de pietoni de pe Calea Victoriei, situată la intersecția cu strada Feleacului. Victima a fost lovită de un autoturism, apoi a fost proiectată pe cealaltă bandă de circulație a aceluiași sens de mers, unde a fost izbită de o altă mașină. Femeia a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad, unde a fost operată, pacienta suferind - potrivit informațiilor noastre -, fracturi la bazin și coaste și ruptură de splină.
Evenimente
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad și Penitenciarul Arad organizează un dublu eveniment, ce îmbină poezia și arta plastică într-un dialog al reflecției, creației și transformării personale.
Local
Bugetul este, în mare, la același nivel ca anul trecut, circa 68% din total fiind direcționat către investiții.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel critică dur colaborarea dintre PSD și AUR, după depunerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Bolojan și atrage atenția că această alianță produce instabilitate politică și riscuri economice majore pentru România.
Evenimente
ARAD. Asociaţia Judeţeană de Întrajutorare a Pensionarilor (AJIP) Arad organizează, în data de 15 mai (o zi de vineri) „Balul Tinereţii”.
Evenimente
ARAD. Asociaţia pentru Turişti Nefumători şi de Ocrotire a Naturii „Veniţi cu Noi!” Arad îi invită pe iubitorii drumeţiilor în natură într-o excursie cu corturile la Debela Gora.
Local
Administrația Ștrandului anunță că pregătirile sunt aproape finalizate, urmând să fie comunicate, în perioada următoare, și alte informații cu privire la sezonul estival 2026.
ARADON Sport local
PRAGA. Clubul Sportiv Universitatea Arad a reprezentat cu cinste România la una dintre cele mai prestigioase competiții internaționale de gimnastică aerobică ale anului - Czech Aerobic Open 2026, cu 510 sportivi din 18 țări la start.
ARADON Sport local
ARAD. Oraşul nostru a intrat în circuitul evenimentelor de top, de „Liga 1”, demonstrând că poate găzdui manifestări naționale de înalt nivel, cu impact real în educație, sport și formare profesională continuă.
Local
Compania de Apă Arad se situează pe locul 4 la nivel național, în clasamentul operatorilor regionali, din punct de vedere al profitului.