Arad. Replica reprezentanţilor Poliţiei arădene la acuzele ACL privind faptul că IPJ obstrucţionează procesul electoral nu s-a lăsat mult aşteptată.
Ioan Cristina spune că poliția din Chișineu Criș a fost trimisă la Ineu să obstrucționeze procesul electoral.
Poliţia Română şi Jandarmeria Naţională din Franţa au efectuat simultan 24 de percheziţii, pe teritoriile celor două ţări, pentru destructurarea unei grupări infracţionale specializate în furturi din societăţi comerciale şi din autocamioane, de pe teritoriul Franţei, prejudiciul creat ridicându-se la peste 350.000 de euro. Zece membrii ai grupării au fost depistaţi şi conduşi la audieri.
Comisarul șef Stelian Gherasim Manciu revine pe funcția de adjunct al IPJ Arad, cu ajutorul Curții Constituționale.
DROBETA TURNU SEVERIN. Poliţiştii arădeni au urcat pe podiumul Campionatului Naţional de Judo al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) care a avut loc zilele trecute la Drobeta Turnu Severin. Doi dintre aceştia au devenit campioni naţionali.
România
Președintele Nicușor Dan îi invită pe toți magistrații care vor să reclame problemele din sistem la o discuție fără limită de timp, pe 22 decembrie, începând cu ora 10:00.
Local
Majoritatea centrelor de informare turistică din județul Arad, care au fost construite cu bani europeni după 2010, au primit alte destinații în ultimii ani sau urmează să fie transformate de primării în birouri, cabinete medicale sau centre culturale, după ce s-a constatat că turiștii au preferat să se informeze online și să nu apeleze la ajutorul personalului din respectivele unități.
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 11-12-2025 sunt următoarele:
România
Fostul judecător Cristi Danileț critică modul în care conducerea Curții de Apel București a dat explicații, în cadrul unei conferințe de presă extraordinare, în legătură cu dezvăluirile din reportajul Recorder.
România
Secția de procurori a CSM anunță că va face verificări în legătură cu acuzațiile aduse de câțiva magistrați în documentarul Recorder, având o poziție diferită de judecătorii din Consiliu, care au susținut că materialul jurnalistic reprezintă o „amplificare a campaniei de destabilizare a puterii judecătorești”.
1
Advertorial
Finalizare proiect „Reabilitarea termică a blocurilor de locuințe din Municipiul Arad”- Cererea 1, Cod SMIS 120975
ARADON Sport local
Viitorul va ierna pe loc de play-off, indiferent de rezultatul cu „Poli”. Se apropie Pecica și Sântana?