Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, a transmis, miercuri, mesajul său de Crăciun tuturor credincioşilor. În centrul mesajului stau cuvintele „pe altă cale”, lăsând să se înţeleagă că atât oamenii simpli, cât şi cei implicaţi în viaţa publică ar trebui să o apuce pe o cale mai bună, pentru că din punct de vedere spiritual, lumea în care trăim e „dezorientată”.
UT Arad
Ultima etapă înainte de play-out duce echipa arădeană pe terenul lui Metaloglobus.
Local
În anul 1974, pentru a-și spori puterea în cadrul partdului, Nicolae Ceaușescu instituie funcția de Președinte, fiind totodată primul care ocupă această poziție.
România
Numărul de cetățeni care s-au întors în România din Orientul Mijlociu a depășit borna de 1.000 de persoane, a anunțat vineri seara ministrul Afacerilor Externe, Oana Țoiu.
România
Irina Ponta n-a apărut pe nicio listă a Ministerului Afacerilor Externe, respectiv în sistemul eConsular și de aceea nu a avut cum să fie „apelată”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al ministerului, Andrei Țărnea.
Mapamond
Președintele american, Donald Trump, a afirmat vineri că nu se va încheia niciun acord cu Iranul în afară de predarea necondiționată, transmite Reuters.
2
ARADON Sport local
Condor Club Arad organizează sâmbătă, 14 martie, concursul de orientare sportivă „Cupa Ghiocelul 2026”.
Local
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad transmite că Senatul universității își exprimă susținerea față de actuala conducere a instituției de învățământ superior.
4