ARAD. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Arad anunţă că groapa de gunoi a Aradului a luat foc. Din fericire, nu a fost vorba despre un incendiu puternic, nici ca suprafaţă, nici ca manifestare. La incendiu a intervenit Detaşamentul Arad, cu două autospeciale de stingere, dar şi un echipaj SMURD, pentru protecţia personalului propriu. În plus, pompierii au fost ajutaţi şi de către angajaţii firmei care administrează groapa de gunoi.
BATA. Pompierii au fost solicitaţi vineri după amiază să intervină la un incendiu izbucnit în zona localităţii Bata, într-un lan de grâu. Două autospeciale cu apă şi spumă de la Secţia Bârzava, dar şi un echipaj de voluntari de la Bata au intervenit pentru stingerea flăcărilor. Incendiul a fost intensificat şi de vântul care bătea cu putere în acea zonă, iar pompierii au avut nevoie de aproximativ două ore pentru a lichida focul.
Local
Filiala judeţeană a marcat evenimentul aniversar atât la Bucureşti, cât şi la Arad.
Local
O delegație a Ambasadei României în Republica Cehă, în vizită oficială la Primăria Municipiului Arad.
Local
Nu vorbim despre sentințe, ci despre numărul de amânări ale pronunțării emise de Tribunalul Timiș.
România
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) prognozează, pentru perioada 6 - 19 iulie, o vreme în general caldă, la nivelul întregii țări, cu temperaturi apropiate de valorile normale pentru data din calendar, în timp ce probabilitatea de apariție a ploilor va fi ridicată atât în prima, cât și în a doua săptămână analizată.
ARADON Sport local
Întrecerea fotbalistică din acest an s-a desfăşurat în memoria lui Gunnar Ziem, fondatorul Cupei Rubio.
Local
„Un bărbat, cercetat pentru uzurparea de calități oficiale și înșelăciune în formă continuată, reținut de polițiștii din Bihor și arestat de magistrați”, transmite IPJ Bihor. Este vorba despre Stelian Paven, fost polițist arădean.
Local
O zonă de servicii, care va include un restaurant și o sală de evenimente, este propusă pe un teren aflat în extravilanul municipiului Arad, în partea de nord-vest a orașului. Planul Urbanistic Zonal necesar investiției a fost afișat la transparență.