Simpozion internaţional pe tema stresului la locul de muncă, la Arad.
ARAD. Organizată în fiecare an, în luna octombrie, Săptămâna europeană pentru sănătate şi securitate în muncă va fi marcată la Arad în perioada 13-17 octombrie 2014. Anul acesta, va avea ca temă stresul la locul de muncă.
Inspectorii ITM Arad au verificat 27 de firme de construcţii şi au constatat 56 de nereguli!
Inspectoratul Teritorial de Muncă Arad a sancţionat 98% din agenţii economici controlaţi.
De la 1 octombrie, inspectorii de muncă vor răspunde non-stop întrebărilor arădenilor.
ARADON Sport local
Orașul îmbracă, din nou, straie de sărbătoare, datorită neobositului Daniel Cherecheși.
România
Sprijinul de 750 de lei pentru persoanele vulnerabile, din nou amânat. Află când vor fi virați banii
Ajutorul financiar de 750 de lei, promis pentru sprijinirea persoanelor vulnerabile care trebuie să își monteze repartitoare de căldură, nu va fi acordat nici de această dată.
Mapamond
Fostul director al morgii de la Harvard Medical School din cadrul prestigioasei universităţi americane a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru trafic de organe şi resturi umane, a anunţat marţi Departamentul de Justiţie al SUA, informează AFP.
Local
Aparatul a fost achiziționat printr-un proiect transfrontalier, fiind primul din cele cinci echipamente medicale câștigate prin proiect.
1
Local
O oferta pe care un investitor a făcut-o pentru a cumpăra castelul de la Căpâlnaș este dezbătută de către Consiliul Județean.
Local
Peste 1000 de copii și adulți au sărbătorit împreună „Crăciunul pentru toți copiii”, la UAV Arad.