Înscrisă în calendarul Descoperă Rowmania, eveniment organizat de Asociaţia Ivan Patzaichin – Mila 23, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad şi Administraţia Naţională Apele Române, filiala Arad, avâns sprijinul partenerilor ASC Voinţa Arad, Aqua Carpatica şi Radio România, întrecerea canotcelor s-a bucurat de un real interes în rândul arădenilor pasionaţi de sporturile nautice. Sub ochii fostului mare campion, Ivan Patzaichin, nu mai puţin de 12 echipaje şi-au disputat un loc în finala programată peste o săptămână la Tulcea.
În cadrul campaniei „Descoperă Rowmania”, Ivan Patzaichin va căuta campioni la vîslit şi în oraşul nostru. Astfel, sâmbătă, 24 august, pe faleza Mureşului, în dreptul clubului Voinţa sunteţi aşteptaţi să faceţi parte din echipajul de 11 campioni la concursul de vîslit viteză, în canotci de 10+1 locuri. Înscrieri se pot face la office@rowmania.ro sau în ziua concursului, la faţa locului.
RM. VÂLCEA - Conducerea clubului Oltchim Râmnicu Vâlcea a renunţat la serviciile jucătoarelor Raluca Ivan şi Elena Avădanii, cărora nu le va mai prelungi contractele scadente în această vară.
Local
Senatorul USR de Arad, Răzvan Anghel, acuză PSD că încearcă să rescrie istoria politică recentă și că se comportă „ca un partid fără nicio responsabilitate în întârzierea Legii salarizării”.
Local
Un bărbat din județul Arad a fost arestat preventiv după ce, din 2022 și până în urmă cu câteva zile, și-a violat în mod repetat fiica minoră.
Local
Un tânăr de 23 de ani, din Vinga, lăsat fără permis de polițiști pentru conducere agresivă, a fost prins de două ori la volan - luna trecută și astăzi.
Local
Un tânăr de 18 ani, care se afla într-o mașină alături de doi copii, a făcut accident, beat fiind și conducând fără permis, iar apoi a plecat acasă. Polițiștii l-au reținut pentru mai multe infracțiuni.
Local
Ultimele modernizări realizate la Biblioteca Județeană Arad reprezintă cea mai importantă intervenție asupra clădirii, de la construirea ei.
Local
Documentația prevede amenajarea unui lăcaș de cult, a unei case parohiale, a unei grădinițe și a unui centru socio-cultural pe strada Agricultorilor.
Local
Relicva Sfântului Francisc de Assisi, adusă pentru prima dată în România, va ajunge în județul Arad la începutul lunii august. Credincioșii vor putea să i se închine atât la Chișineu-Criș, cât și în municipiu, în perioada 5-7 august.