O femeie pe numele căreia a fost dispusă măsura izolării la domiciliu, până în data de 1 ianuarie 2022, inclusiv, a fost găsită – de polițiștii care o verificau – la cumpărături. Femeia, în vârstă de 56 de ani, trebuia să fie în izolare la domiciliul ei din satul Brusturi, însă a fost găsită la Hălmagiu, la cumpărături. Pentru că nu a respectat măsura izolării, femeia s-a ales cu un dosar penal pe numele său.
Adulții români care s-au vaccinat nu mai trebuie să suporte carantina, vara aceasta, la întoarcerea din vacanțele petrecute în alte țări, chiar dacă statele unde s-au relaxat sunt pe lista celor cu risc epidemiologic. Însă copiii sub 16 ani, care momentan nu pot fi vaccinați anti-Covid-19, vor trebui să stea în carantină.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
Local
Clădirea monument istoric va fi mansardată şi apartamentată, urmând a căpăta funcţiunea de birouri şi apart-hotel.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
1
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
2