Gruparea de Jandarmi Mobilă Timișoara îndeamnă, prin reprezentanții săi, la calm și fair-play, având în vedere manifestarea violentă ce a avut loc în cursul acestei zile, în centrul orașului Arad. „Facem un apel la calm și fair play și le solicităm suporterilor să nu se implice în niciun fel de confruntări sau alte manifestări violente”, au transmis jandarmii.
Meciul de fotbal dintre echipele UTA și Dinamo s-a mutat în afara terenului, iar protagoniștii sunt suporterii celor două echipe. Nici bine nu au ajuns la Arad, că suporterii echipei Dinamo s-au luat la bătaie, duminică dimineața, cu suporterii echipei UTA. Bătaia a avut loc pe Bulevardul Revoluției, atât pe mijlocul șoselei, cât și într-un restaurant – acolo unde, potrivit informațiilor noastre, se afla parte din galeria echipei Dinamo.
România
Inspectorii antifraudă din cadrul ANAF vor putea înregistra audio și video controalele pe care le desfășoară, după ce instituția a stabilit procedurile de utilizare a camerelor de corp (bodycam).
România
Persoanele care trebuie să finalizeze o succesiune și riscau să plătească impozitul de 1% din valoarea masei succesorale vor beneficia de o perioadă suplimentară pentru încheierea procedurii.
Mapamond
Țările europene nu sunt suficient pregătite pentru a contracara atacurile cu drone lansate de Rusia și nu pot atribui în mod clar în prezent aceste atacuri, conform unui studiu realizat de Institutul Internațional pentru Studii Strategice (IISS), cu sediul la Londra, publicat duminică, relatează dpa.
1
România
Rezultatele extragerilor din data de 09-08-2026 sunt următoarele:
România
Trei tineri, cu vârste de 18, 22 și 24 de ani, din comuna Recea-Cristur, județul Cluj, au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunilor de distrugere, lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, fiind acuzați că s-au aflat printre persoanele care au atacat sâmbătă o ambulanță, după o dezinformare pe TikTok.
2
ARADON Sport local
Şi băieţii de la CS ProVolei Arad au devenit vicecampioni naţionali la Under 16.