Jay-Z şi Beyonce au fost implicaţi într-un conflict cu paparazzi în timp ce încercau să se bucure de o cină romantică în Croaţia.
Jay-Z este vedeta hip hop cu cele mai mari câştiguri în ultimul an, potrivit unui clasament realizat de revista Forbes.
Jay-Z vrea sa colaboreze din nou cu Amy Winehouse pentru
cel de-al treilea album al artistei.
cel de-al treilea album al artistei.
Local
O expoziție dedicată Crăciunului îi așteaptă pe arădenii curioși să vadă globuri fragile, figurine zâmbitoare și ornamente care au decorat casele românilor de-a lungul generațiilor.
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
1
Local
Europarlamentarul arădean vorbește despre o inițiativă legislativă referitoare la crearea de locuri de muncă.
Advertorial
Laringectomia totală este o intervenție majoră care, dincolo de provocările medicale și emoționale, aduce o schimbare radicală în viața de zi cu zi a pacientului. Una dintre cele mai importante provocări după această operație este pierderea vocii naturale - un aspect esențial nu doar în viața personală, ci mai ales în cea profesională.