Conducerea clubului demarează, azi, procedura de suspendare a jucătorilor care nu se prezintă la antrenamentele lui Stelian Gherman. Jucătorii au trimis la club, prin fan curier (!?), o adresă prin care susțin că nu au avut antrenor și asistență medicală la antrenamentul de vineri.
Am avut dreptate! Horvat, Oltean, Ardelean, Gornic, Popescu, Lazea, plus tânărul Farcaș au făcut deplasarea pentru meciul cu Metalul. În rest, doar juniori ai lui Alexandru Gaica.
Mangalia. Zilele trecute, la Mangalia, a debutat Campionatul Național de lupte greco-romane, destinat juniorilor. Formatul a competiției arată puțin altfel, acum, cele trei etape fiind de calificare, atât pentru turneul final, cât și pentru faza finală a CN individual.
„Ne-au umilit pe toți cu acest joc, parcă vor să meargă în liga a III-a” - a răbufnit finanțatorul după înfrângerea cu Olimpia.
După „amicalul” de la Chișineu Criș, UTA a renunțat la Marcu, Tecsi, Tătar, Nasta și Remeș.
Local
Ziua Drapelului Național a fost sărbătorită vineri, 26 iunie, la Arad, printr-un ceremonial militar și religios desfășurat în Piața Catedralei.
UT Arad
Arădenii au prelungit înțelegerea cu fotbalistul kenyan până în vara anului 2028!
Local
Congresul PNL a contribuit la clarificarea situației partidului, consideră Sergiu Bîlcea, președintele PNL Municipiul Arad.
Local
Traficul greu va fi interzis atât pe drumurile județene, cât și pe cele naționale și pe autostrăzi, din cauza valului de căldură.
Local
Într-un comunicat de presă, consilierul local USR, Dorian Curcanu, solicită implicarea autorităților locale pentru a remedia problemele platformelor de gunoi.
Local
Timp de două zile delegația din țara vecină a avut întrevederi cu reprezentanți ai administrației locale și județene, dar și cu mediul de afaceri.
Local
Circulația automarfarelor pe teritoriul Ungariei, program modificat pe fondul temperaturilor extreme
Temperaturile extreme au determinat autoritățile maghiare să modifice circulația autovehiculelor de transport marfă cu o masă totală de peste 7,5 tone pe teritoriul Ungariei, la sfârșitul acestei săptămâni.
România
Președintele Nicușor Dan se întâlnește vineri, la Palatul Cotroceni, cu liderii PSD, PNL, USR, UDMR și cu cel al Grupului parlamentar al minorităților naționale.