O tânără de 22 de ani a ajuns la Penitenciarul de Maximă Siguranță Arad după ce judecătorul i-a revocat pedeapsa cu suspendare pentru tentativă de omor.
În prezent fostul judecător este suspendat din funcţie ca urmare a condamnării definitive pentru săvârşirea unei infracţiuni.
ARAD. 837 de dosar per judecător la Judecătoria Arad. Anul 2013 a fost unul încărcat pentru judecătorii de la Judecătoria Arad. Potrivit bilanţului întocmit pe anul trecut „raportat la volumul de activitate de 23.433 de dosare, reiese o încărcătură medie de dosare per judecător de 837 de dosare”.
TIMIŞOARA. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au pus punct primului episod din procesul în care Aurel Tripa, fost judecător la Judecătoria Ineu, este acuzat de trafic de influenţă. Tripa a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
TIMIŞOARA. Magistraţii Curţii de Apel Timişoara au anunţat că sentinţa în cazul judecătorului Aurel Tripa, din Ineu, va fi dată peste o săptămână, respectiv pe data de 24 ianuarie.
UT Arad
Antrenorul echipei UTA a evitat să spună dacă pleacă sau nu de la echipă, trimițând presa la Alexandru Meszar.
1
UT Arad
UTA a jucat modest, iar oaspeții au profitat și au marcat unicul gol al meciului în min. 71.
Local
Inspectoratul Școlar Județean Arad a publicat, după aproape patru luni de la anunțul inițial, analiza rezultatelor obținute de elevi la Evaluarea Națională și Bacalaureat. Concluziile arată o promovabilitate în scădere la Bacalaureat, diferențe tot mai mari între școlile din mediul urban și cele din rural și rezultate slabe în special în cazul liceelor tehnologice.
România
Unul dintre judecătorii sancționați de Consiliul Superior al Magistraturii în legătură cu condamnarea la închisoare cu executare a fostului ministru Daniel Chițoiu a anunțat că demisionează din funcția de conducere pe care o deținea la Curtea de Apel Pitești și nu mai vrea să activeze la secția penală, deoarece a înțeles mesajul transmis de CSM: „Nu vă atingeți de politicieni!”.
România
Secția pentru judecători în materie disciplinară a CSM a sancționat doi judecători de la Curtea de Apel Pitești, după ce aceștia au dispus condamnarea la 4 ani închisoare a fostului ministru Daniel Chițoiu, în legătură cu accidentul mortal provocat de politician în decembrie 2019, și i-au majorat pedeapsa având în vedere comportamentul avocaților.
2
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
2
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).