Răzvan Muzuran, tânărul de 20 de ani care a omorât trei oameni în localitatea Florești, în nopatea de Revelion, a fost arestat preventiv, marţi noaptea, pentru 29 de zile. În faţa magistraţilor de la Judecătoria Cluj, Muzuran a susţinut că nu i-a văzut pe cei trei din cauza artificiilor care s-au aprins în faţa lui. În plus, acesta a mai precizat că a consumat doar un pahar de ţuică.
Fiul patronului Galeriilor Ferdinand care a tras două focuri de armă în incinta centrului comercial din municipiul Cluj-Napoca rămâne închis, după ce Tribunalul Cluj a respins recursul acestuia împotriva măsurii arestării preventive.
Magistraţii Judecătoriei Cluj-Napoca, cei care au decis, săptămâna trecută, arestarea pentru 29 de zile a lui Marius Moga, după ce a tras mai multe focuri de armă în interiorul magazinului Galeriile Ferdinand, au motivat că lăsarea acestuia în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
ARAD. Posturi vacante la judecătoriile din judeţ. 17 posturi de judecători şi grefieri aşteptă să fie ocupate.
BUCUREȘTI. Este posibil ca dosarul Rohozneanu să fie trimis spre rejudecare. Judecătorii Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis ieri, să amâne pronunțarea sentinței în dosarul Împăratul . 16 decembrie este data la care inculpații (39 la număr) din acest dosar își vor afla (sau nu) sentința.
România
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat, joi, că a convenit cu o parte dintre liderii politici principiile generale ale unui viitor acord politic legate de țintele macroeconomice, PNRR, OCDE și SAFE.
România
Execuția bugetului general consolidat la 31 mai 2026 s-a încheiat cu un deficit diminuat semnificativ, de 35,94 miliarde lei, respectiv 1,75% din PIB, comparativ cu deficitul de 64,23 miliarde lei (3,35% din PIB) înregistrat în aceeași perioadă a anului 2025, informează Ministerul Finanțelor.
2
România
Propunerile legate de reduceri de taxe sau de creşteri de cheltuieli pe care le vedem zilele acestea în discuţiile legate de formarea Guvernului sunt un semnal extrem de negativ, iar cea mai mare greşeală în momentul de faţă ar fi să facem paşi înapoi în materie de consolidare fiscală, adică să ne gândim la relaxări fiscale, a transmis, joi, economistul şef al Raiffeisen Bank, Ionuţ Dumitru.
România
Rezultatele extragerilor din data de 25-06-2026 sunt următoarele:
România
Președintele Forța Dreptei, Ludovic Orban, consideră că PNL și USR nu au cum să voteze un Guvern minoritar PSD condus de Sorin Grindeanu, „decât dacă vor să se sinucidă politic„ și să îi lase „fără speranță și fără reprezentare politică” pe toți românii care cred în „democrație, drepturi și libertăți, integritate și competență în viața publică, în reforme profunde și în orientarea pro-europeană”.
1
România
Gerantul interimar al Consulatului General al României la Sankt Petersburg a fost declarat persona non grata şi partea rusă a decis retragerea consimţământului pentru înfiinţarea postului consular respectiv, a anunţat, joi, Ministerul Afacerilor Externe.
3
Local
Din cauza avertizării de cod portocaliu și a temperaturilor extreme de până la 37 de grade, organizatorii au decis decalarea activităților, pentru a asigura confortul și siguranța publicului.