Averse și descărcări electrice în municipiu și județ. Meteorologii au emis un cod de avertizare valabil cel puțin până la ora 17:00, fiind inclus atât municipiul cât și mai multe localități. Potrivit ANM aversele și descărcările electrice sunt însoțite de intensificări ale vântului și posibil grindină.
Traficul la frontierele de la granița cu Ungaria, în special la cele care se află în județul Arad, a intrat în limite normale după o vară cu cifre record în ceea ce privește trecerile la graniță. Însă cifrele de la sfârșitul săptămânii trecute referitoare la intrările și ieșirile din România arată că numărul persoanelor care ies din țară este mai mare decât numărul celor care intră.
Local
De marţi, 29 septembrie 2026, municipiul Arad are un nou Plan Urbanistic General. Documentul a fost aprobat în unanimitate de Consiliul Local.
Mapamond
Un grup de parlamentari ai opoziției din Republica, în frunte cu fostul premier Ion Chicu, a inițiat, marți, procedura de suspendare din funcție a președintei Maia Sandu.
România
Ministerul Afacerilor Interne ar urma să treacă printr-o reorganizare amplă, potrivit Programului de Guvernare 2026–2028 propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan. Printre principalele măsuri se numără reunirea mai multor structuri de ordine publică, schimbarea rolului Poliției Locale și simplificarea serviciilor oferite cetățenilor.
Local
Ceremoniile de instalare au avut loc duminică, în prezenţa a numeroşi preoţi, oficialităţi şi credincioşi.
Local
CET Hidrocarburi anunţă sistarea furnizării energiei termice pentru apă caldă de consum.
Advertorial
STOLN, o nouă platformă digitală construită la Arad, care își propune să aducă împreună comunitatea în situații de furt, pierdere sau pericol, va fi lansată oficial pe 30 septembrie, la ora 20:00, în cadrul unei transmisiuni LIVE pe Instagram și TikTok.
Evenimente
Verdi, Rahmaninov, Ceaikovski, Mahler, Beethoven, Bach și Mozart sunt doar câțiva dintre compozitorii ale căror creații se regăsesc în programul pe octombrie al Filarmonicii Arad.