ARAD. Câştigătoare a Campionatului Judeţean de fotbal rezervat juniorilor E (născuţi 2003), CS Atletico a reprezentat Aradul la barajul inter-judeţean pentru accederea în fazele superioare. Din păcate, galben-negrii pregătiţi de Norbert Jozsa şi Cornel Popa au fost eliminaţi din competiţie de campioana judeţului Timiş, ACS Sporting din localitate: 1-0 (gol Ţurcanu), respectiv, 0-3.
ARAD. Juniorii mici de la UTA Bătrâna Doamnă sunt la o victorie de calificarea în turneele semifinale ale Campionatului Naţional de fotbal rezervat juniorilor republicani B. În penultima etapă a play-off-ului, arădenii au trecut, pe teren propriu, cu scorul de 2-0 (dublă semnată D. Popa) de CSU Craiova.
Este o realitate că UTA nu se mai poate antrena pe stadionul „Francisc Neuman”, dar lucrurile ar putea să se înrăutățească și mai mult, căci terenurile „Șega” și ICRTI s-ar putea închide, la rându-le, pentru clubul lui Marțian și Catanzariti.
PIATRA OLT. În formula: Ţîna – Pantea, Camen, Ilie, Spiridon, Cotoc, Balint (Marinescu), Dobrean, Burlă, Vlad, Bulza, băieţii pregătiţi de Viorel Erdei au pierdut primul joc din cadrul play-off-ului Campionatului Naţional de juniori republicani A (mari).
ARAD. Ambele grupe de juniori republicani ale clubului UTA Bătrâna Doamnă au făcut pasul spre faza a doua a întrecerii naţionale.
Local
Pașca a semnat un ordin de prefect prin care instituțiile cu atribuții de control sunt chemate la o acțiune comună în vederea combaterii fenomenului.
Local
Viceprimarul spune că în cele câteva zile cu vreme bună au fost folosite peste 250 de tone de asfalt pe străzile din municipiu.
1
Local
Controalele efectuate de Registrul Auto Român Arad în trafic indică faptul că suntem mult sub media națională din punct de vedere al mașinilor cu defecțiuni.
România
Conceptul de Europa cu mai multe viteze nu trebuie să sperie țările UE, liderii acestora fiind preocupați de menținerea prețului la energie cât mai jos și combaterea unor decalaje economice, a declarat, joi, președintele Nicușor Dan.
1
Local
Proiectul de consolidare a Cetății Șoimoș, care a fost afectată în urmă cu doi ani de prăbușirea unui zid, a fost întârziat din cauza primului pachet de măsuri de austeritate aprobat de Guvern anul trecut, care nu a mai permis Primăriei Lipova să cheltuie pentru realizarea studiilor necesare obținerii fondurilor.
2
ARADON Sport local
S-au tras la sorți barajele de promovare din Liga 4 în Liga 3. Adversar dificil pentru județul nostru.
România
Carrefour face un pas major în reorganizarea operaţiunilor sale internaţionale şi intră în negocieri exclusive pentru vânzarea afacerii din România către Pavăl Holding.
1
Mapamond
Renumitul institut american de sondaje Gallup va înceta să măsoare popularitatea preşedinţilor, punând capăt unei practici vechi de aproximativ 90 de ani, a relatat miercuri jurnalul The Hill, citat de AFP.
Local
Fapta s-a petrecut pe 21 decembrie 2025, pe strada Condurașilor din municipiu. Tâlharul, arestat preventiv, a fost trimis acum în judecată.