aradon.ro Web analytics


BRĂILA. Zilele trecute, în oraşul de la Dunăre, a avut loc Campionatul Naţional de înot pentru copii 11-13 ani, unde echipa CS Municipal Arad (prof. Martin Liptak, Monica Stertl şi Daria Bartha), a participat cu un numar de cinci copii: Laszlo Zoltan (născut 2001), Puşcaş Christian (2002) Patrick Kugelman (2003), Sarah Rad (2003) şi Hanciu Luana (2003).
DORDRECHT. Veste extraordinară pentru înotul arădean, pentru şlefuitorul de talente, prof. Sebastian Lucaci, şeful catedrei de înot a Liceului cu Program Sportiv.
ARAD. Golurile reuşite de Brănişteanu şi Petrache nu au fost de-ajuns pentru ca UTA Bătrâna Doamnă să învingă, miercuri dimineaţă, pe CSU Craiova, care a avut în atacantul Andrei Ivan un super-jucător, autor a cinci goluri – scor final 2-5 – în ultimul meci al turneului semifinal al CN de fotbal pentru juniori republicani B (mici).
ARAD. Emoţiile disputării unui loc în lupta pentru medalii în faţa proprilor suporteri i-au copleşit pe juniorii mici de la UTA Bătrâna Doamnă, dovadă eşecul, scor 1-2 (gol D. Popa), în faţa celor de la Viitorul Mihai Georgescu Cluj, în meciul de debut al turneului semifinal al CN juniori republicani B. În meciul disputat în nocturnă pe stadionul Francisc Neuman: CSU Craiova – U Cluj 1-0.
ARAD. Obiectiv îndeplinit pentru oficialii grupării UTA Bătrâna Doamnă, care au izbutit să obţină organizarea turneului semifinal al Campionatului Naţional de fotbal al juniorilor B (mici).

Mapamond

Xi Jinping la Casa Albă: SUA și China „împărtășeșc o responsabilitate istorică” pentru progresul uman
Președintele Chinei, Xi Jinping a declarat joi, de la Casa Albă, că Beijingul și Washingtonul au o „responsabilitate istorică” pentru progresul uman și trebuie să-și „consolideze comunicarea”, la începutul vizitei sale de stat în SUA, relatează AFP.

România

Bolojan a discutat cu delegația S&P despre actualul context politic și situația fiscal-bugetară a României
Premierul interimar Ilie Bolojan a primit joi, la Palatul Victoria, o delegație a agenției internaționale de rating financiar Standard & Poor's, aflată la București în contextul procesului de evaluare periodică a evoluțiilor economice și fiscale ale României.

România

Grindeanu: Dacă aș fi nominalizat de președinte aș avea discuții cu toți. Trebuie să fie o majoritate transparentă
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat joi, la Craiova, întrebat care ar fi formula optimă pentru constituirea unei majorități în vederea formării unui nou guvern, cu un premier desemnat din rândul PSD, că în eventualitatea în care ar fi nominalizat de șeful statului pentru funcția de premier ar avea discuții „cu toată lumea”. 1

România

Pomohaci, acuzat că a produs și distribuit fotografii și înregistrări video pornografice cu minori
Cântărețul și fostul preot Cristian Pomohaci este acuzat de procurorii DIICOT că a produs și distribuit, prin intermediul unor aplicații online, fotografii și înregistrări video în care apare întreținând acte și raporturi sexuale cu minori, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES. 1

România

Rezultatele extragerilor Loto
Rezultatele extragerilor Loto din data de 24-09-2026 sunt următoarele:

Mapamond

Zelenski afirmă că ar ajunge la Moscova doar pe „o rachetă”, răspunzând la întrebările jurnaliştilor ruşi
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a respins o propunere a omologului său rus Vladimir Putin de a purta discuţii la Moscova despre încheierea războiului, afirmând că ar ajunge în capitala rusă doar pe „o rachetă”, ca răspuns la întrebările insistente lansate de un jurnalist rus în marja Adunării Generale a ONU de la New York, relatează joi dpa. 1

Advertorial

Secretul femeilor cu stil: ce se ascunde în spatele unui pantof perfect ales
Există femei care intră într-o cameră și atrag privirile fără să spună un cuvânt. Stilul lor pare firesc, aproape neeforturat, dar cei care știu să privească înțeleg că în spatele acestei aparente simplități stă o alegere deliberată - cea a pantofului potrivit.

România

DIICOT a pus sechestru pe casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia
Procurorii DIICOT au pus sub sechestru casa lui Călin Georgescu din Mogoșoaia, în dosarul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale este cercetat penal pentru înșelăciune. 4

România

Consiliul Național al Elevilor solicită tuturor parlamentarilor să respingă proiectul privind introducerea uniformei școlare obligatorii
Consiliul Național al Elevilor le solicită tuturor parlamentarilor, indiferent de apartenența politică, să respingă proiectul de lege privind introducerea uniformei școlare obligatorii, susținând că măsura nu răspunde problemelor reale cu care se confruntă sistemul de educație. 3

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.