ARAD. La solicitarea Comisiei Centrale de Arbitri, Aradul a dat publicităţii numele celor doi centrali şi patru asistenţi care vor avea dreptul de a oficia în sezonul 2012-2013 al Campionatului Naţional de fotbal al juniorilor republicani A şi B.
ARAD. Ediţia din acest an a Cupei UVVG la volei pe plajă s-a încheiat cu secţiunea juniorilor, acolo unde sportivii arădeni pregătiţi de prof. Radu Sabău şi-au respectat blazonul, dovadă rezultatele obţinute.
TURNU SEVERIN. După aurul de cadeţi cucerit în întrecerea celor mai valoroşi judoka din Balcani, Luca Kunszabo şi-a încercat norocul şi în întrecerea juniorilor. Lipsa de experienţă, ghinionul şi adversarii cu doi-trei ani mai bătrâni şi 30-40 Kg mai grei l-au împiedicat pe Luca să intre în medalii.
ARAD. Campionatele Naţionale de juniori de la Bascov, la care au participat 40 de cluburi din ţară, au adus kaiacului arădean trei medalii.
ARAD. Prin amabilitatea veşnic tânărului Ionuţ Leac, preşedintele Comisiei de Copii şi Juniori din cadrul AJF Arad, vă putem prezenta cei mai productivi jucători din campionatele de fotbal juvenil în sezonul recent încheiat. Nume de care, cu siguranţă, vom mai auzi.
Local
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, sâmbătă, o nouă avertizare Cod roșu de caniculă extremă, valabilă de luni dimineața până miercuri, în trei sferturi din țară, inclusiv în Arad.
Local
Instituția a publicat lista punctelor de prim ajutor pentru persoanele afectate de caniculă și a punctelor de distribuire a apei potabile amenajate la nivelul județului.
Local
Autoritățile au anunțat finalizarea licitației și demararea lucrărilor de modernizare și lărgire a drumului Sâmbăteni-Ghioroc, dar și construirea unei piste de biciclete între cele două localități.
UT Arad
Coman, Tzionis, Roman și nou-venitul Sinani au marcat pentru UTA, în prima „verificare” adevărată a verii.
Local
Pompierii arădeni au intervenit, sâmbătă dimineață, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din municipiu.
1
UT Arad
Secţia de sambo de la CS Universitatea Arad nu a primit finanţare, deşi a avut patru sportivi în TOP 10 pe 2025.