BASCOV. Rezultate meritorii pentru secţia de kaiac a CS Municipal Arad la naţionalele de tineret, seniori şi master. Performerele delegaţiei au fost Clara Borda (18 ani) şi Carmen Petre (14 ani), care au cucerit medalia de bronz în proba de kaiac dublu senioare, 1 000 m. Aceleaşi protagoniste au venit pe locul cinci, în proba de 500 m şi pe locul şapte, în sprintul de 200 m.
În cadrul campaniei „Descoperă Rowmania”, Ivan Patzaichin va căuta campioni la vîslit şi în oraşul nostru. Astfel, sâmbătă, 24 august, pe faleza Mureşului, în dreptul clubului Voinţa sunteţi aşteptaţi să faceţi parte din echipajul de 11 campioni la concursul de vîslit viteză, în canotci de 10+1 locuri. Înscrieri se pot face la office@rowmania.ro sau în ziua concursului, la faţa locului.
BASCOV. Recent, pe canalul de la Bascov-Piteşti, au avut loc Campionatele Naţionale de kaiac canoe rezervate juniorilor, competiţie la care sportivii Liceului cu Program Sportiv Arad (prof. Gheorghe Musca) au avut o prestaţie apreciată.
BASCOV. Recent, pe canalul rezervat pentru concursurile de kaiac de la Bascov, au avut loc Campionatele Naţionale de primăvară rezervate juniorilor şi Campionatul Cluburilor Sportive Şcolare, unde sportivii de la Liceul cu Program Sportiv Arad (prof. Gheorghe Muscă şi prof. Baboş Molnar) s-au numărat printre protagonişti.
ARAD. Mureșul a fost luat cu asalt de participanții la două competiții: Memorialul „Tică Cioară” la kaiac-canoe și Cupa „West Sport” la kaiac-canoe și dragon-boat.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.